Expoziţie cu obiecte şi decoraţiuni de Crăciun
Începând de ieri, la Galeria de Arte Vizuale, din Oradea, este deschisă o expoziţie cu obiecte şi decoraţiuni de Crăciun. Astfel, cei care trec pragul galeriei pot intra în posesia unor produse (globuri, beteală, clopoţei, moţonei din pluş etc.) la preţuri avantajoase. "Pentru Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Oradea, organizarea acestui eveniment este o premieră. Astfel, până în 23 decembrie, galeria noastră devine spaţiu de expunere pentru firme care au ca obiect de activitate comercializarea produselor de sărbători", a spus Angela Lupşea, consilier juridic la OAR - Filiala Bihor. În paralel, pot fi admirate creaţii artistice aparţinând unor artişti plastici orădeni. Expoziţia este deschisă zilnic, între orele 10.00-18.00, iar sâmbătă şi duminică, între orele 10.00-14.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.