Accident rutier cu implicarea unui microbuz şcolar şi o cisternă care transporta clor. Acesta a fost scenariul unui exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren desfăşurat joi, în jurul orei 17.00, în localitatea Băile-Felix, eveniment cuprins în cadrul programului Conferinţei Naţionale de Medicină de Urgenţă şi Salvări în Situaţii Speciale 2012.

Scopul exerciţiului a fost acela de a verifica capacitatea de răspuns a echipajelor de intervenţie, realizarea fluxului informaţional-decizional cu structurile care asigură funcţii de sprijin în cazul unui asemenea eveniment, în situaţia aplicării măsurilor prevăzute în Planul roşu de intervenţie al judeţului Bihor. Pentru desfăşurarea acţiunilor în condiţii cât mai apropiate de realitate, la locul evenimentului, au fost mobilizate cu operativitate echipaje ale pompierilor militari şi SMURD, ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, poliţiei, jandarmilor şi ale Serviciului Salvamont. După executarea recunoaşterii locului producerii incidentului şi organizarea punctului de comandă mobil de unde se coordonează acţiunile tuturor structurilor participante, personalul de intervenţie, echipat corespunzător operaţiunilor desfăşurate, a trecut la balizarea perimetrului de siguranţă, oprirea scurgerilor de clor, evacuarea celor 20 de victime în punctul de triaj şi sprijinul acţiunilor echipei Salvamont, conform procedurilor specifice. "În urma desfăşurării acestui exerciţiu, se poate concluziona că între instituţiile cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă implicate a fost o cooperare foarte bună, acestea demonstrând că sunt în măsură să intervină eficient şi într-o situaţie reală", se precizează într-un comunicat semnat de căpitanul Cristian Herţe, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor. Acţiunile structurilor operative de intervenţie au fost permanent monitorizate de către un grup de observatori din străinătate, care au evaluat modul de desfăşurare a operaţiunilor de salvare.