100 de litri de apă sunt consumaţi zilnic de fiecare orădean Regia Autonomă Apă-Canal Oradea a organizat, luni, la Laboratorul metodologic, un exerciţiu de simulare a contorizării apei în apartamentele de bloc. Problemele abordate cu această ocazie s-au referit la schemele de montaj ale contoarelor de apă rece, regimuri de funcţionare şi clase de precizie ale apometrelor, cauze ce duc la diferenţe între cantitatea înregistrată pe contorul de apartament şi suma consumurilor de contoare din apartamente. Simularea contorizării apei în apartamentele de bloc a fost făcută pentru un model de scară de bloc tip PC, cu 10 apartamente de pe strada Sovata. La această simulare au fost prezenţi, alături de conducerea tehnică a regiei, şi preşedinţii câtorva dintre asociaţiile de proprietari unde există probleme mari cu contorizarea apartamentelor sau cu consumul de apă. Asociaţiile de proprietari din Piaţa Bucureşti, Republicii 3 - 5, Dacia 135, Spicu, Esperanto şi Mărţişorul au discutat, în special, cu directorul tehnic al R. A. Apă Canal Oradea, Constantin Tomulescu, despre avantajele şi dezavantajele contorizării apartamentelor. Directorul tehnic al R.A. Apă Canal a încercat să le explice preşedinţilor de asociaţii aspectele referitoare la anumite probleme ce ţin de contorizarea apartamentelor. De pildă, înainte de a fi contorizate apartamentele, consumul de apă era estimat la aproximativ 450 litri de apă pentru o persoană în fiecare zi, pentru ca în momentul începerii contorizării apartamentelor să se estimeze un consum zilnic de 280 litri de apă/persoană, ajungându-se, în prezent, la un consum de 100 litri apă, zilnic/persoană. Contoarele de apartament, montate vertical sau orizontal, înregistrează la fel consumul de apă, singura diferenţă dintre acestea fiind doar debitul de apă de la care se porneşte. De asemenea, s-a făcut recomandarea, din punct de vedere termic, de a se contoriza toate apartamentele de pe o scară cu acelaşi tip de contoare, iar montarea acestora să se efectueze în acelaşi mod (orizontal sau vertical). Au fost sesizate, de la R.A. Apă Canal, probleme legate de diferenţa foarte mare între consumul de apă înregistrat de contorul de apă general al unei scări şi consumul de apă înregistrat de contoarele din apartamentele de pe scara respectivă, cauzele urmând a fi elucidate în urma unor minuţioase verificări La Regia Apă Canal s-a evidenţiat, cu acest prilej, existenţa unui calculator care monitorizează non stop consumul de apă al celor aproximativ 2500 de scări din oraş. Prin această monitorizare se pot cunoaşte mai bine zonele din oraş sau scările cu apartamente unde consumul de apă este mai mare. În final, reprezentanţii Regiei Apă Canal au prezentat programul pentru perioada 8 - 23 septembrie a.c. Tot în acest context s-au făcut referiri la debitele regiei, în valoare de 62 miliarde.