Exemplu demn de urmat - Un orădean a donat 40.000 de lei copiilor din centrele de plasament
Un orădean în vârstă de 87 de ani a decis să îşi doneze economiile de-o viaţă unor copii care nu au parte de iubirea părintească, care au fost părăsiţi de părinţi şi care acum cresc în centrele de plasament ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor.
În urmă cu două săptămâni, directorul DGASPC Bihor, Szarka Arpad, făcea apel, prin intermediul presei, la persoanele fizice, societăţi sau firme care pot ajuta insituţia cu donaţii fie ele cât de mici, deoarece au început să apară probleme în ceea ce priveşte aprovizionarea. "Apelăm la firme, sponsori sau donatori pentru a ne sprijini în acoperirea nevoilor de ordin material. Copiii au nevoie de alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte şi multe altele. În timp ce normele au rămas aceleaşi, adică 8,3 lei/zi pentru un copil, TVA-ul a crescut", afirma directorul Szarka. Un orădean de 87 de ani, citind despre aceste probleme, a decis să îşi doneze economiile. Astfel, miercuri dimineaţa, omul s-a dus la sediul Direcţiei, a vorbit cu directorul Sarka căruia i-a spus că doreşte să doneze suma de 40.000 pentru copiii aflaţi în centre. "Vârstnicul orădean m-a căutat miercuri dimineaţa la birou şi mi-a spus că doreşte să doneze 40.000 de lei pentru copiii din centre, mai ales că citise despre problemele cu care ne confruntăm în ultima perioadă. A ales să îi doneze instituţiei, deoarece are încredere în DGASPC Bihor", ne-a declarat Sarka Arpad. Împreună cu un jurist şi cu directoarea economică a instituţiei, vârstnicul s-a dus la notar, unde a întocmit actele de donaţie. Astfel, prin acest gest, în conturile DGASPC au ajuns 40.000 de lei. "Am fost plăcut surprins de gestul orădeanului. A dat dovată că îi pasă de copiii abandonaţi care cresc în centrele noastre de plasament", a mai precizat Sarka. Potrivit directorului, din aceşti bani, se va amenaja un teren de sport, unde copiii vor avea posibilitatea să se joace şi să îşi petreacă timpul liber în mod plăcut. Cei care doresc pot ajuta în continuare beneficiarii din centrele Direcţiei, orice donaţie, de orice fel, fiind binevenită.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.