Execuţia lucrărilor fără autorizaţie încurajată de blândeţea inspectorilor de la urbanism
Faţă de gravitatea faptei pe care o reprezintă execuţia lucrărilor fără autorizaţie de construire, sancţiunile aplicate făptuitorilor sunt mult prea mici, iar atitudinea inspectorilor din cadrul Compartimentului Disciplină în Construcţii de la Primăria Oradea - mult prea îngăduitoare.
Demararea lucrărilor de construire, extindere, mansardare etc., fără ca în prealabil executantul să aibă o autorizaţie de construire, a devenit o practică tot mai des întâlnită. Acest lucru se desfăşoară şi pe fondul unei legislaţii permisive sau, mai degrabă, cu complicitatea inspectorilor de urbanism, care se mulţumesc să aplice amenzi modice. Pe de altă parte, ei adoptă această politică, în condiţiile în care ştiu că o sancţiune pecuniară mai mare ar fi atacată automat în instanţă, iar contravenientul nu ar mai plăti-o. Un caz concret este construcţia realizată de firma 3G pe strada Menumorut, aici, de câteva zile, funcţionând un supermarket. Chiar dacă nici după cinci luni de la demararea lucrărilor de amenajare a magazinului, patronii firmei 3G nu au intrat în posesia autorizaţiei de construire, nimic nu i-a împiedicat pe aceştia să înceapă să-şi desfăşoare aici activitatea comercială. Luni în şir riveranii din zonă au reclamat disconfortul creat de lucrările executate aici, însă abia în cursul lunii octombrie, după ce reprezentanţii mass-media s-au sesizat, inspectorii Primăriei Oradea s-au deplasat şi ei la faţa locului, pentru a aplica o amendă, mai mult simbolică, de 5.000 de lei. În aceste condiţii, pentru patronul firmei nu a fost nicio problemă să achite amenda, văzându-şi în continuare nestingherit de treabă. "La această oră, firma 3G are depusă documentaţia în vederea autorizării, însă autorizaţia nu a fost eliberată", ne-a declarat consilierul Mircea Sabău, din cadrul Compartimentului Disciplină în Construcţii. La fel s-a petrecut şi cu barul de noapte amenajat pe strada Emanuil Gojdu nr. 2, de către firma SC Wardein Integral, al cărei patron este un apropiat al consilierului UDMR Iulius Delorean. Şi în acest caz, lucrările de amenajare a clubului au demarat fără autorizaţie de construire, mai mult, implicarea lui Delorean în această afacere i-a ţinut departe pe inspectorii de la Primărie. Abia după intervenţia jurnaliştilor, angajaţii Compartimentului Disciplină în Construcţii au binevoit să întocmească un proces verbal de constatare a contravenţiei. Însă amenda aplicată, de 1.000 de lei, a fost mai degrabă o simulare, care să închidă gura jurnaliştilor, dovadă că peste câteva zile, barul de noapte îşi va deschide porţile, chiar înainte să se emită autorizaţia de construcţie. Nici firma Rada Exim, a omului de afaceri Radu Pentie, care în această vară a finalizat în Piaţa 1 Decembrie nr. 12 un motel, nu avea, la data demarării lucrărilor, obţinută autorizaţia de contrucţie. Pentru fapta sa firmei i s-a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi i s-a aplicat o amendă de 1.000 de lei, bani pe care firma şi i-a recuperat în prima zi de la deschiderea restaurantului aferent motelului.
Lista cu firmele cu influenţă din Oradea care execută lucrări fără autorizaţie de construire nu se opreşte aici, însă numele acestora intră sub incidenţa "informaţiilor care nu sunt de interes public", motiv pentru care angajaţii Compartimentului Disciplină în Construcţii au refuzat să ne pună la dispoziţie, nominal, numele contravenienţilor. De la începutul anului şi până în prezent, au fost întocmite 166 de procese verbale de constatare a contravenţiilor de către inspectorii de teren, iar valoarea amenzilor aplicate este de 302.000 lei, din care 29.000 de lei nu au fost încasaţi, aceste amenzi fiind contestate. Cele mai multe procese verbale au fost aplicate persoanelor fizice, în acest an fiind întocmite 103, iar valoarea lor se ridică la 182.500 lei. În schimb, au fost întocmite 63 de procese-verbale de contravenţie pe numele unor persoane juridice, valoare amenzilor aplicate fiind de 137.500 lei. Conform informaţiilor furnizate de Compartimentul Disciplină în Construcţii, cuantumul amenzilor aplicate se situează între 1.000 lei şi 10.000 lei. Cu toate că Legea 50/1991 dă dreptul ca sancţiunea aplicată să meargă până la 100.000 lei, inspectorii orădeni se feresc să aplice astfel de amenzi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.