8.05.2010

Azi am avut ziua liberă pentru odihnă şi programul gospodăresc şi pentru asta am folosit-o în cea mai mare parte. După masă, am ieşit câteva ore împreună cu Vlad, Petrică, Claudiu, Cati, Lavinia, Liviu şi Cipri, am vizitat acvariul din Shanghai şi unul din magazinele mari din apropierea Turnului de Televiziune.

 

Acvariul este impresionant şi poţi vedea aici sute şi sute de specii de peşti interesanţi din diverse colţuri ale lumii, cărora li s-au creat aici condiţii cât mai apropiate de mediul lor natural. Vizitarea a durat cam două ore, într-un ritm destul de alert, fără a zăbovi prea mult într-un loc. Te simţi aici fascinat de lumea peştilor cu atât mai mult cu cât adesea pătrunzi prin tunele luminate feeric şi eşti înconjurat de o puzderie de peşti multicolori, de peşti uriaşi care înoată desupra capului, de rechini ce adulmecă plictisiţi sau de pinguini ce defilează de colo-colo sau fac tumbe în viteză prin apă.

 

9.05.2010

Afară plouă mărunt şi azi e Ziua Europei. Ştirile sunt contradictorii în legătură cu programul nostru din cauza vremii. Până la urmă, s-a decis ca la pavilion să rămână o parte din orchestră şi doi solişti, iar ceilalţi au participat la o paradă multiculturală alături de peste cinci sute de artişti din alte douăzeci şi două de ţări europene. După terminarea paradei, urmărită de mii de oameni "înarmaţi" cu aparate de fotografiat şi camere video, în ciuda vremii instabile, programul nostru a continuat pe scena din Pavilionul României până seara târziu. La parada formaţiei noastre au participat şi doi tineri francezi care au ţinut pancartele inscripţionate cu Ziua Europei şi numele Ansamblului Artistic Profesionist Crişana - România. Programul Zilei Europei a cuprins şi un concert susţinut de "European Union Youth Orchestra", sub bagheta dirijorului spaniol Inma Shara. Orchestra este alcătuită de tineri din toate ţările Europei, care se întâlnesc pentru câte două concerte anual. Am avut o scurtă discuţie cu un tânăr contrabasist din Bucureşti, ce face parte din această orchestră. A venit la noi la pavilion însoţit de trei violonişti din Cehia, Olanda şi Cipru, foarte încântaţi de vioara cu goarnă a lui Adi Miescu. (va urma)