La Metro pentru aprovizionare

30.04.2010
S-a dus şi ziua liberă de azi, deoarece staful pavilionului s-a gândit că ar fi bine să repetăm pentru deschiderea oficială care va avea loc mâine, deschidere la care vor participa oficialităţi, invitaţi speciali şi invitaţi din media. Atmosfera este încărcată şi se simte vânzoleală pe la toate pavilioanele. Se fac ultimele retuşuri şi funcţionarii umblă de colo colo.

Ai noştri despachetează materiale scoase pe ultima sută de metri din vamă. Se ornamentează sălile de prezentare cu vase de ceramică sosite în colete speciale prin DHL de la Muzeul Satului din Bucureşti. Se transportă la magazii vinuri româneşti, bere şi chiar apă minerală venită din ţară. La restaurantul pavilionului se vor servi mâncăruri tradiţionale româneşti gătite de patru bucătari veniţi din Bucureşti. Ne facem speranţe că ne vom abona şi noi şi nu vom mai face teste pe mâncărurile chinezeşti, speranţe care se năruie însă imediat întrucât aflăm ca restaurantul este coordonat de o firmă chinezească (ai noştri nu aveau voie să vândă acolo), care au fixat nişte preţuri de preţuri. Am înţeles că o porţie de sarmale va fi la aproximativ 14 dolari şi socotim că sunt cam scumpe faţă de alternativele pe care le avem la dispoziţie. Soluţia cea mai economică şi la îndemână rămâne gătitul, mai ales că avem tot ce ne trebuie, bucătărie utilată modern, frigider, vase şi piaţă în apropiere. Repetiţia s-a terminat repede şi, împreună cu Borza şi Bradea, am plănuit să mergem la magazinul Metro pentru aprovizionare fără să ne treacă nicio clipă prin cap ce surprize ne-ar putea aştepta. Am luat taxiul până la Metro, deja avem pregătite de recepţioneră cărţi de vizită cu destinaţiile scrise în chineză, sau mai bine zis desenate în chineză, nişte hieroglife care, cred eu, nu le-aş pricepe niciodată. Cumpărăm de la Metro tot felul de lucruri, iar eu, pe lângă conserve, fructe, compoturi şi pâine, cumpăr şi nişte băuturi sucuri, biscuiţi, bomboane, ciocolate, că doar vine 1 MAI şi am fost foarte inspirat că m-am pregătit. 1 Mai, în urmă cu patruzeci şi nouă de ani, este ziua în care am venit pe lume şi mă gândeam ca mâine să le fac cinste colegilor. Cert e că am făcut cumpărături ca acasă şi ne-am trezit fiecare cu câte două sacoşe că abia le ridicam de jos. Am luat taxiul la întoarcere şi nu ne venea să credem ochilor cum se umpleau străzile de "puhoaie" de oameni. (va urma)