26.04.2010

Ziua a patra. Azi, toată lumea la muncă! M-am trezit obosit, că am adormit foarte târziu. Fusul orar îmi joacă încă feste. De dimineaţă, trupa 2, însă mă duc cu ei, că am fost anunţat că va asista la spectacol o delegaţie oficială chineză şi am emoţii că formula asta orchestrală nu este încă prea omogenă. Afară plodes şi este destul de frig.

 

Controalele de securitate nu ne slăbesc nici pe frig, o fată drăguţă mă controlează şi mă pune, cu un surâs amabil, să-mi golesc buzunarele de monede. La control sunt tineri, aş zice ca de 18 -19 ani, foarte amabili, însă conştiincioşi şi fermi. La ora fixată publicul este în tribune. Se aşteaptă câteva minute să intre şi delegaţia, şi spectacolul începe. Afară vremea nu influenţează cu nimic şi coada la intrare se formează iar, lumea aştepta disciplinată în ploaie cu umbrele. Veste mare de la domnul comisar general: a sosit ţambalul! Iau legătura cu consulatul şi pregătesc acte pentru formalităţile de introducere a lui în ţară. Îmi trebuie şi împuternicire de la Consulat pentru Teodorescu, şi copie după paşaport. M-am plimbat un pic prin expo, am mâncat ceva specialităţi chinezeşti cu vreo 26 de youani, însă de data asta nu prea mi-au plăcut. Mă simt obosit şi nu mai rămân cu trupa 1, ba se oferă Borza să şi cânte în locul meu şi plec acasă. Florin a preparat o oală cu supă de legume, da' nu e prea îmbietoare şi mă pun la culcare. De data asta, am dormit vreo patru ore bune. Când m-am trezit, veniseră şi Borza, şi Florin şi am mâncat şi eu o supă, care a fost destul de bună. Mă apuc de scris, de transferat şi denumit unele poze. Dimineaţă trebuie să rezolv cu ţambalul şi să insist cu maşinile de spălat şi cu frigiderele, că azi nu am reuşit nimic la recepţie şi nici la staful român. Se pare că vom avea patru zile libere până când se va deschide oficial expoziţia. Ansamblul va susţine spectacole la Pavilionul României până la 16 iunie 2010.

 

27.04.2010

Mare bucurie că după efortul depus cu drumul, cu repetiţiile în forţă, ne aşteaptă câteva zile libere. Nu prea avem vreme de pierdut deoarece sunt multe de văzut aici şi trebuie să valorificăm la maximum fiecare zi pe care o avem la dispoziţie. Începem azi cu program gospodăresc, recunoaştem împrejurimile, unii mai ambiţioşi s-au aventurat deja prin oraş. O mare problemă aici este că nu te poţi înţelege deloc cu oamenii obişnuiţi. (va urma)