Luna august a fiecărui an înseamnă pentru iubitorii dansului sportiv șansa de a se implica în cea mai importantă competiție de dans din lume: German Open Championship. campionatul are loc la Sttutgart și reunește anual peste 2000 de perechi de dansatori amatori și profesioniști de toate vârstele.

Competiția este una de mare tradiție, fiind supranumită campionatul mondial neoficial al dansului. Caracterul deschis al competiției, la care se pot înscrie un număr nelimitat de competitori din fiecare țară, precum și prezența perechilor de prestigiu de la fiecare categorie, a condus la consacrarea concursului pe plan internațional, acesta fiind un test bun pentru fiecare pereche care dorește să-și afle nivelul de pregătire într-o ierarhie relevantă, la momentul competiției.

Clubul de Dans Sportiv Exclusive Oradea va fi prezent în cadrul concursului cu un număr de trei perechi de dansatori, ale căror vârste sunt cuprinse între 12 și 15 ani. De numele lor se leagă speranțele  antrenorilor, ale părinților, ale colegilor de club, precum și ale unui număr mare de prieteni și membrii ai familiilor care, în perioada 7-11 august 2018, vor „respira” dans prin toată ființa lor. Perechile participante sunt: Marc Andrei Lorincz - Roxana Carina Luncan, perechea câștigătoare a Campionatului Național al României, la clasa C, secţiunile standard și latino, semifinaliști al Campionatului Național de Open al României 2018 (ocupanții locului 8); Paul Ioan Pascar (Exclusive Oradea) și Mădălina Diana Rafa (Latino Angels-Dej), vicecampionii României la clasă C, Standard și Latino, finaliști la Campionatul Național de Open Standard 2018, ocupanții locului 4 la Campionatul Național de 10 Dansuri 2018; Şerban Constantin Clit (Exclusive-Oradea) și Reif Isabela (Rus Team-Baia Mare), pereche formată în luna aprilie a anului 2018. Șerban este semifinalist al Campionatului Național de Open Standard al României 2018 şi a obţinut alături de Isabela rezultate importante la concursuri din calendarul Federației Române de Dans Sportiv.

Perechile competitoare au fost antrenate de Veszi Oana, Florin Culda şi Vlad Pâslariu.