Evoluţia socio-economică a bihorenilor, în cifre statistice
În prima jumătate a acestui an, în judeţul Bihor, au fost înregistrate mai puţine decese, în timp ce numărul născuţilor vii a fost în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2005. În ceea ce priveşte şomajul, acesta era de 2,9% în luna iunie, ceea ce reprezintă cu un procent mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut, cu toate că numărul persoanelor angajate a fost mai mare în 2006. Potrivit buletinului statistic întocmit de Direcţia Judeţeană de Statistică Bihor, preţurile de consum au crescut cu 7,11% faţă de anul trecut, în timp ce salariul mediu net pe judeţ a fost de 685 lei.
Producţia industrială a involuat
În primele şase luni ale acestui an, producţia industrială realizată în judeţul Bihor, comparativ cu perioada similară a anului precedent, a fost cu 4,6% mai redusă, scăderi fiind înregistrate atât în industria prelucrătoare, cu 5,4%, cât şi în sectorul de producţie şi distribuţie a energiei electrice şi termice, gaze şi apă, cu 3,2% mai puţin, iar creşteri, de 4,1%, doar în industria extractivă. Cifra totală de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală în industrie, calculată pe baza eşantionului de agenţi economici neextins, a crescut în luna iunie a acestui an cu 5,3% faţă de luna corespunzătoare a anului 2005, în timp ce, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2006, realizările au scăzut cu 4,4% faţă de perioada similară a anului trecut. Potrivit datelor furnizate de Autoritatea Naţională a Vămilor, în activitatea de comerţ exterior, în luna iunie 2006, exporturile au fost de 91.541.000 euro, în creştere faţă de luna precedentă cu 5,8%, totalul pe primele şase luni ale anului fiind de 465.632.000 euro. Pe de altă parte, importurile realizate în luna iunie au fost de 115.145.000 euro, în scădere faţă de luna precedentă cu 16,9%. În total, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2006, au fost realizate importuri care se ridică la valoarea de 613.051.000 euro. În ceea ce priveşte inflaţia, preţurile de consum au crescut, în luna iunie, cu 0,15% faţă de luna mai şi cu 7,11% faţă de luna iunie a anului 2005. În turism, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, în luna iunie, la nivelul judeţului Bihor, a fost de 51,4%, fiind înregistrată o creştere faţă de luna precedentă. Numărul sosirilor în structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare a fost de 19.884, iar numărul înnoptărilor în structurile de primire turistice, de 109.191.
Creşte numărul salariaţilor
Direcţia Judeţeană de Statistică Bihor precizează că, la sfârşitul lunii iunie, numărul salariaţilor din judeţ era de 167.191, în creştere faţă de luna mai cu 274 persoane încadrate. Majoritatea acestora activează în industrie şi construcţii - 82.678 salariaţi, şi în servicii - 81.139 salariaţi. De asemenea, 3.374 de persoane lucrează în agricultură, silvicultură sau piscicultură. În primele şase luni ale anului, numărul persoanelor angajate a fost de aproximativ 162-166.000, cel mai scăzut fiind înregistrat în luna ianuarie, când numai 162.684 de persoane erau încadrate în muncă. În ceea ce priveşte veniturile populaţiei active, câştigul salarial mediu brut pe judeţ, în luna iunie, a fost de 904 RON, iar cel net, de 685 RON, în condiţiile în care, la mijlocul anului trecut, acestea nu depăşeau 773 RON, respectiv 599 RON, iar la sfârşitul anului 2005, venitul brut era de 885 RON, iar cel net de 679 RON. Potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii iunie era de 8.087 persoane, din care 2.955 femei, rata şomajului fiind de 2,9%. Cea mai ridicată rată a şomajului în acest an a fost înregistrată în lunile februarie, martie şi aprilie, când 3,2% din populaţia activă nu era încadrată în muncă. Pe de altă parte, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost, în primul trimestru al anului 2006, de 158.497 persoane, în creştere cu 173 faţă de trimestrul IV al anului 2005 şi cu 397 faţă de primul trimestru al anului 2005. Pensia medie de asigurări sociale a fost de 287 RON, ceea ce reprezintă o creştere cu 16,7% faţă de anul trecut.
Comparativ cu perioada ianuarie - iunie 2005, în prima jumătate a acestui an evoluţia fenomenelor demografice a fost caracterizată de o scădere atât a numărului de născuţi vii, cât şi a numărului de decese, motiv pentru care sporul natural negativ înregistrează o perioadă de scădere. Astfel, în primele şase luni ale anului s-au născut 3.190 de copii, faţă de 3.200 în aceeaşi perioadă a anului trecut, şi au decedat 4.052 de persoane, faţă de 4.168 anul trecut. Totodată, în această perioadă, numărul căsătoriilor, respectiv a divorţurilor au înregistrat diminuări, nesemnificative însă.
Se mai construieşte pe ici pe colo
În primul trimestru al acestui an, au fost finalizate 94 de locuinţe, din care 89 în mediul urban, faţă de 69 în primul trimestru al anului 2005. De asemenea, numărul autorizaţiilor de construcţie eliberate pentru clădiri rezidenţiale în luna iunie a acestui an a fost de 46, în scădere faţă de luna anterioară cu 31 şi cu 36 faţă de luna iunie a anului trecut. Potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, numărul societăţilor comerciale cu participare străină la capitalul social înmatriculate în judeţul Bihor în luna iunie a anului 2006 a fost de 43, cu o valoare a capitalului social subscris de 25.860,2 euro. De asemenea, din datele primite de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, numărul total al acţiunilor de control desfăşurate în judeţul Bihor în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2006 a fost de 3.014, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 459.000 lei noi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.