La sfârșitul săptămânii trecute, sâmbătă, 1 august, Primăria Remetea, Consiliul local și Asociația "Pro Remetea" au organizat cea de-a XVI-a ediție a "Întâlnirii fiilor satului Remetea". Ca loc de desfășurare a evenimentului a fost ales terenul de fotbal din sat, aici dându-și întâlnire, pe parcursul unei întregi zile de manifestări, sute de localnici. Printre aceștia am recunoscut și câțiva invitați de onoare ai autorităților locale, precum prefectul județului Bihor, Claudiu Pop, deputații Gheorghe Bogdan, Liviu Laza-Matiuța și Szabo Odon ori Ioan Mang, președintele PSD Bihor.

Serbarea câmpenească a început în jurul orei 17.00, cu un spectacol folcloric, susținut de interpreții Sebastian Hahău, Raul Leuca, Elena Mihuța, Mariana și Simona Tomele, Daria Fericel, Carina Tărcăieț, Simona Cap, Adi Balint și Sonia Burtic, precum și de ansamblurile "Keknefelejcs" din Remetea și "Rezgo" din Uileacu de Beiuș, care au prezentat suite de dansuri populare maghiare. Seara, primarul comunei Remetea, Adrian Ștefănică, a ținut un scurt discurs, după care parlamentarii Gheorghe Bogdan și Szabo Odon, Ioan Mang, președintele PSD Bihor și Gergely Janos, din partea Asociației "Pro Remetea", au felicitat autoritățile locale pentru implicarea în dezvoltarea comunei. A urmat o scurtă festivitate prin care 21 de elevi și patru profesori de la școlile din comuna Remetea au fost răsplătiți pentru rezultatele foarte bune la învățătură obținute în anul școlar 2014-2015. Finalul serbării a aparținut divertismentului, pe scena celei de-a XVI-a ediții a "Întâlnirii fiilor satului Remetea" urcând Simona Costin, soții Florentina și Petre Giurgi, trupa de dans modern "Timi Dance", Claudiu Borza, Sarah Paula, Brigitta Mohacs și Balasz Pali, din Ungaria.