Evaziune fiscală cu produse de panificaţie - Poliţiştii bihoreni, cu ochii pe brutării
Zeci de societăţi verificate
În perioada 1 - 6 septembrie, în cadrul unei ample acţiuni desfăşurată la nivel naţional, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, alături de poliţişti de ordine publică, poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor au demarat o serie de controale pentru combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei. În cadrul acţiunii au fost efectuate controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie, fiind vizate inclusiv zonele în care se exportă cereale. Cei 110 poliţişti bihoreni angrenaţi în acţiune au efectuat 184 de controale, dintre care 47 la societăţi comerciale, 64 la persoane fizice, fiind verificate şi 73 de mijloace de transport. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 13 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite republicată şi 12 la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 26.260 lei, iar a bunurilor ridicate urmare a acestora este de 5.126 lei. Totodată, poliţiştii de investigare a fraudelor au constatat două infracţiuni la Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, de comiterea acestora fiind suspectate trei persoane.
Deduceri ilegale de TVA
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu, vineri, cu privire la faptul că reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în Oradea ar fi săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală. Aceştia sunt suspectaţi că, în perioada 2012 - 2013, au înregistrat în contabilitate achiziţii fictive de cereale. În realitate, facturile au fost înregistrate în scopul de a sustrage societatea comercială de la plata taxelor şi impozitelor datorate către bugetul de stat. Pentru a crea aparenţa unui circuit comercial real, plata facturilor a fost efectuată fie prin transfer bancar, fie în numerar. Prejudiciul estimat ca urmare a deducerii ilegale a T.V.A. în cauză este de 120.000 lei. Tot vineri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au constatat că reprezentanţii unei societăţi comerciale tot din Oradea nu înregistrează în evidenţele contabile ale societăţii achiziţiile intracomunitare de produse de panificaţie, respectiv făină, efectuate de la diferiţi furnizori din Ungaria, mărfuri care erau comercializate către mai multe societăţi de panificaţie din judeţele Timiş, Harghita, Arad şi Bihor. „În vederea justificării provenienţei produselor achiziţionate, reprezentanţii societăţii ar fi înregistrat în evidenţele contabile diverse cheltuieli fictive cu aprovizionări de mărfuri, respectiv documente justificative, facturi, de la mai multe societăţi comerciale din Bihor cu comportament tip fantomă. Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este estimat la peste 200.000 lei", a precizat Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.