Azi, începând cu ora 19.00, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România - Filiala Oradea (ASCOR) organizează o conferinţă cu tema "Evanghelia versus Iuda", urmată de lansarea cărţii cu acelaşi nume. Conferinţa va fi susţinută de teologul Vasile Danion. Totodată, joi, cu începere de la ora 18.00, ASCOR organizează conferinţa intitulată sugestiv "Naşterea Domnului - mărturia dreptei credinţe". Conferinţa va fi susţinută de Preacuviosul Părinte Chesarie (Constantin) Bertea. De menţionat că ambele evenimente se vor desfăşura în amfiteatrul D1 (lângă Aula Magna) al Universităţii din Oradea. (A.M.)