Este cunoscut faptul că militarii activi, cei angajaţi profesionişti şi cadrele militare în rezervă şi în retragere nu fac politică în cadrul organizaţiilor în care funcţionează, UNCMRR, AORR şi a ANVR. În aceste organizaţii cu caracter militar, se desfăşoară activităţi de pregătire militară şi cursuri pentru cunoaşterea unor limbi străine. Cadrele militare în rezervă şi în retragere participă activ la viaţa socială şi economică a judeţului, unii dintre ei ocupând funcţii administrative, contribuind, astfel, la bunul mers al vieţii sociale a judeţului nostru. Toate activităţile profesionale ale Centrului de Recrutare se desfăşoară la Centrul Militar Oradea, care a fost înfiinţat în sprijinul cadrelor active, în rezervă şi în retragere, cât şi a familiilor acestora, încă din 1955, iar azi face parte din patrimoniul MApN, fiind în subordinea C.M.J. Bihor, unde se desfăşoară şedinţele UMCMRR, AORR, îşi au sediul Biblioteca Cercului Militar, Comisia Română de Istorie Militară, desfăşurându-se diferite şedinţe lunare, trimestriale şi anuale, la care participă atât veteranii de război, cât şi membrii ANCE. Ţinându-se cont de cei peste 17.000 de pensionari militari, de cei 22.000 de veterani de război şi de activităţile desfăşurate pe baza protocoalelor tuturor organizaţiilor, sălile devin neîncăpătoare, iar lipsa unui sediu îngreunează participarea la activităţi. Convinşi fiind de necesitatea existenţei Cercului Militar, care face parte din patrimoniul Armatei, sub nici o formă nu putem renunţa la sediul acestuia. Nu putem fi de acord cu votul de principiu al Consiliului Judeţean Bihor, din 03.09.2006, care prevede preluarea de la M.Ap.N. a Centrului Militar în proprietate publică a judeţului Bihor. În acest caz, nu s-a ţinut cont nici de părerea reprezentanţilor organizaţiilor amintite mai sus, care erau prezenţi în sală, aceştia fiind sfidaţi şi desconsideraţi, apreciind această hotărâre ca fiind o comandă politică din partea unui partid aflat la putere. Asfel, cadrele militare în rezervă şi în retragere, veteranii de război şi membrii ANCE, în urma unei adunări generale extraodinare, au formulat un memoriu, adresat MApN şi preşedintelui României, prin care cer menţinerea Cercului Militar în patrimoniul armatei şi în subordonarea CMJ Bihor, în condiţiile prevăzute în Ord. MApM 107/2005.