Ieri, a avut loc deschiderea oficială a Biroului Euroregiunii Bihor - Hajdu Bihar, care va deservi interesele celor două regiuni în vederea aderării la Uniunea Europeană şi facilitarea accesării fondurilor europene pentru dezvoltarea activităţii economice, sociale, culturale din cele două judeţe. Noul birou este situat în clădirea Consiliului Judeţean Bihor şi are toate mijloacele moderne de comunicare. Un astfel de oficiu funcţionează şi în Ungaria şi oferă consultanţă şi informaţii celor care vor să iniţieze proiecte. Cu acest prilej, a fost prezentă, la Oradea, o delegaţie din Debrecen, condusă de preşedintele consiliului de Autoguvernare din Hajdu Bihar, Juh?szn? L?vai Katalin, şi a viceprimarului din Debrecen, T?ri Gabor. Tot ieri, a fost semnat şi Regulamentul de funcţionare a Euroregiunii, iar până la sfârşitul lunii în curs, secretariatul celor două regiuni va stabili domeniile de activitate, care sunt prioritare şi pentru care se vor aloca fonduri. În acest an, pentru proiectele ce vor fi selectate se va asigura o finanţare de 500 de milioane, pentru judeţul Bihor, şi 3 milioane forinţi, pentru Hajdu Bihar. Proiectele pentru care se va obţine finanţare au ca ţintă interesul comunităţii locale din cele două judeţe şi dezvoltarea sectorului social, economic, educaţional, tineret şi mediu. Până în prezent, sub egida acestei formaţiuni, au fost desfăşurate câteva activităţi care vin să consolideze legăturile dintre Oradea şi Debrecen. Pentru promovarea valorilor culturale româno-maghiare a fost iniţiat proiectul Pod Cultural Oradea - Debrecen, finanţat prin programul PHARE CBC-2000 în valoare de 90.000 euro, în cadrul acestuia au fost desfăşurate Târgul Meşterilor Populari. Euroregiunea Bihor - Hajdu Bihar are birou şi la Oradea Ieri, a avut loc deschiderea oficială a Biroului Euroregiunii Bihor - Hajdu Bihar, care va deservi interesele celor două regiuni în vederea aderării la Uniunea Europeană şi facilitarea accesării fondurilor europene pentru dezvoltarea activităţii economice, sociale, culturale din cele două judeţe. Noul birou este situat în clădirea Consiliului Judeţean Bihor şi are toate mijloacele moderne de comunicare. Un astfel de oficiu funcţionează şi în Ungaria şi oferă consultanţă şi informaţii celor care vor să iniţieze proiecte. Cu acest prilej, a fost prezentă, la Oradea, o delegaţie din Debrecen, condusă de preşedintele consiliului de Autoguvernare din Hajdu Bihar, Juh?szn? L?vai Katalin, şi a viceprimarului din Debrecen, T?ri Gabor. Tot ieri, a fost semnat şi Regulamentul de funcţionare a Euroregiunii, iar până la sfârşitul lunii în curs, secretariatul celor două regiuni va stabili domeniile de activitate, care sunt prioritare şi pentru care se vor aloca fonduri. În acest an, pentru proiectele ce vor fi selectate se va asigura o finanţare de 500 de milioane, pentru judeţul Bihor, şi 3 milioane forinţi, pentru Hajdu Bihar. Proiectele pentru care se va obţine finanţare au ca ţintă interesul comunităţii locale din cele două judeţe şi dezvoltarea sectorului social, economic, educaţional, tineret şi mediu. Până în prezent, sub egida acestei formaţiuni, au fost desfăşurate câteva activităţi care vin să consolideze legăturile dintre Oradea şi Debrecen. Pentru promovarea valorilor culturale româno-maghiare a fost iniţiat proiectul Pod Cultural Oradea - Debrecen, finanţat prin programul PHARE CBC-2000 în valoare de 90.000 euro, în cadrul acestuia au fost desfăşurate Târgul Meşterilor Populari. C. PUŞCAŞ