Episcopul Oradiei, la Vadu Crişului
În frumoasa zi de duminică, 2 noiembrie, creştinii ortodocşi din Vadu Crişului au avut parte de un eveniment deosebit, ce va rămâne în memoria lor şi în analele bisericii ortodoxe. Vizita P.S. Sale Sofronie Drincec, episcop de Oradea, a adus la biserică sute de credincioşi din Vad şi comunele apropiate, făcând biserica neîncăpătoare.
Autorităţile locale i-au rezervat înaltului prelat o primire deosebită. În jurul orei 9:00, la intersecţia care duce spre Şuncuiuş, primarul comunei, Dorel Cosma, însoţit de şapte călăreţi îmbrăcaţi în tradiţionale costume naţionale româneşti, i-au urat înaltului ierarh bun venit în comuna Vadu Crişului. În cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de Prea Sfinţia Sa Sofronie împreună cu un sobor de preoţi, a avut loc slujba de sfinţire a doi tineri, Călin Gheorghe Cotrău, în treapta de preot, şi Ioan Alin Bala, în treapta de diacon. Ceremonialul i-a emoţionat atât pe cei doi tineri care au îmbrăcat haina preoţiei, dar şi pe credincioşii prezenţi.
După terminarea slujbei, părintele paroh Sorin Mititeanu, în cuvântul său, l-a salutat pe înaltul prelat şi a făcut o scurtă prezentare a comunei, a istoriei sale şi a cultului ortodox din Vad. Un moment aparte l-au constituit urările adresate Prea Sfinţiei Sale de către preotul paroh cu ocazia zilei sale de naştere, la împlinirea vârstei de 41 de ani. Cei prezenţi i-au cântat tradiţionalul "La mulţi ani". Cu acest prilej, artistul plastic Teodor Pascar din Vad i-a oferit Prea Sfinţiei Sale o icoană şi o sculptură cu chipul Mântuitorului.
În cuvântul său, P.S. Sa Sofronie a mulţumit celor prezenţi pentru urări şi a scos în evidenţă bijuteriile de artă bisericească realizate de David Zugravul cu peste două secole în urmă. Această frumoasă capodoperă ortodoxă se înscrie în circuitul turismului religios, devenind loc de pelerinaj.



Tare ii mai plac lui Sofronie manifestarile pompoase si circul. Nu va mai compromiteti cu el domnilor redactori de la Crisana!