Episcopia Greco-Catolică strânge fonduri pentru sinistraţi
În urma ploilor abundente din luna iulie 2008, peste 150 de localităţi din România au fost afectate de inundaţii, majoritatea acestora situate în nordul Moldovei şi Maramureş.
În urma acestui fapt autorităţile au declarat că sunt aproximativ 16.000 de persoane evacuate şi 9.382 de gospodării afectate. Numai în Burueneşti şi Rotunda, două localităţi din Judeţul Iaşi, există 150, respectiv 225 de case total distruse, oamenii rămânând sub cerul liber. "Pentru ajutorarea celor greu loviţi de soartă, Episcopia Greco-Catolică dispune organizarea unei colecte speciale de strângere de fonduri numai în bani", după cum ne-a precizat Olimpiu Tudoran, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Greco-Catolice din Oradea. Astfel, credincioşii care doresc să facă un gest de solidaritate umană şi să ofere speranţă celor care nu mai au nimic o pot face în duminicile din 10 şi 17 august 2008, în oricare dintre parohiile greco-catolice. Suma astfel obţinută în urma colectei va fi folosită pentru un program de reconstrucţie în localităţile din Moldova. În Eparhia de Oradea, responsabilitatea este acordată Asociaţiei "Caritas Eparhial Oradea". Prin urmare, colecta specială (tasul) din datele de 10 şi 17 august 2008 va fi predată asociaţiei de către fiecare parohie în parte, până la data de 30 de august 2008 cel târziu, în vederea ajutorării victimelor inundaţiilor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.