Marţi, când s-au împlinit 158 de ani de la naşterea sa, poetul Mihai Eminescu şi-a făcut simţită prezenţa în localitatea Apateu, din Ungaria, cu prilejul celei de-a IX-a ediţii a programului cultural-artistic, pregătit special cu această ocazie.

 

Concurs de poezie la Şcoala din Apateu
Programul a debutat la Şcoala cu clasele I-VIII din Apateu, cu un concurs de poezie, susţinut de elevi ai şcolilor româneşti din Ungaria. A urmat programul cultural pregătit de Ansamblul "Oaşul" al Casei de Cultură din Negreşti Oaş, alături de interpreta de muzică populară Maria Tripon, după care şi-au dat concursul elevii Şcolii cu clasele I-VIII "Nicolae Bălcescu", din Oradea, îndrumaţi de prof. Alina Deliman. În finalul concursului, cei mai talentaţi dintre recitatori au fost răsplătiţi cu premii.

Moment literar-muzical şi depuneri de coroane
În continuare, la Biserica ortodoxă română din Apateu, elevii clasei a II-a D, de la Liceul Pedagogic "Iosif Vulcan" din Oradea, îmbrăcaţi în costume specifice, au prezentat un inedit moment literar-muzical din opera lui Eminescu, sub atenta îndrumare a inst. Lavinia Sabău. În ciuda vârstei destul de fragede, micuţii au demonstrat adevărate talente de recitatori, astfel că, pe tot parcursul evoluţiei lor, au fost urmăriţi cu sufletul la gură de toţi cei prezenţi. "Simt o mare emoţie să văd biserica plină, ceea ce, din păcate, nu se întâmplă foarte des. Ne aflăm la cea de-a IX-a ediţie a programului închinat poetului naţiunii noastre, Mihai Eminescu, al cărui bust se află în curtea bisericii noastre încă din anul 2000. Eminescu a dat literaturii noastre poezie fără de sfârşit, iar universalităţii, o bogăţie de nepreţuit. Privim spre viitor încredinţaţi că Luceafărul nu va apune niciodată şi că vom şti să transmitem şi mai departe valorile moştenite", a spus Origen Sabău, preotul paroh al bisericii şi protopop al Protopopiatului Ortodox Român al Dobriţânului. În semn de preţuire pentru implicarea în aceste manifestări devenite tradiţionale, domnia sa a înmânat, apoi, din partea Asociaţiei pentru Cultură, Spiritualitate şi Dezvoltare a Relaţiilor Transfrontaliere din Oradea, diplome pentru Ligia Mirişan, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, pentru Excelenţa Sa Irina Comaroschi, ambasadorul României la Budapesta, şi pentru PS Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei. "Sunt foarte emoţionat, surprins chiar până în adâncul fiinţei mele de acest gest. Nu pentru aceasta am venit însă aici, ci pentru a ne întâlni prieteni, fraţi ai aceluiaşi neam. Simt că, an de an, Eminescu devine tot mai prezent in vieţile românilor din Apateu, din Ungaria, în general, că e o punte de legătură cu neamul", a spus ierarhul. În final, Maria Tripon a interpretat o priceasnă. Manifestările s-au încheiat cu depunere de coroane la bustul poetului din curtea Bisericii ortodoxe din Apateu.

Oaspeţi de seamă din România şi Ungaria
Printre personalităţile care au onorat cu prezenţa aceste manifestări, amintim pe: PS Sa Siluan, noul episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor Oradea, preotul Vasile Sabău, de la Biserica "Sfântul Gheorghe" Oradea, Florin Ciobanu, inspector general pe probleme europene Oradea, Aurelia Zmeu, consilier al Ambasadei României la Budapesta, Constantin Iuliu Aron, consulul general al României la Seghedin, Ioan Fodoreanu, consulul general al României la Gyula, Felician Pop, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Mircea Chiorean, din partea Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea, Violeta Taichiş, inspector pentru învăţământul primar Oradea, Simona Martin, directorul Liceului Pedagogic "Iosif Vulcan" Oradea, însoţită de alte cadre didactice ale şcolii, Tiberiu Iuhas, directorul Oficiului AŢRU, din Gyula, Eva Ruja Banyai, directorul Centrului de Documentare şi Informare al AŢRU, din Gyula, Vad Erzsebet, directorul Centrului de Cultură şi Metodologic Român, din Apateu, Atila Tarsai, primarul comunei Apateu etc.

Organizatori au fost: Biserica Ortodoxă Română din Apateu, Asociaţia pentru Cultură, Spiritualitate şi Dezvoltare a Relaţiilor Trasfrontaliere din Oradea, Centrul Cultural şi Metodologic Român din Apateu şi Centrul de Documentare şi Informare al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU) din Gyula, Ungaria.