Eliberarea integrală a Palatului Episcopal va deveni certitudine
La 1 februarie 2006,
Mutarea Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", din Oradea, se apropie de final, în acord cu planul de mutare, aprobat în octombrie de Consiliul Judeţean Bihor, astfel încât termenul de 1 februarie 2006, ca dată de predare a ultimelor spaţii către proprietarul de drept, va fi respectat. În plus, în această lună, încep reparaţiile capitale la noul sediu, clădirea de 5000 mp., primită în str. Armatei Române nr. 1 A, lucrări care se ridică la suma de 67 de miliarde lei ROL.
"Mutarea efectivă a cărţilor şi revistelor, care au mai rămas aici, la vechiul sediu al bibliotecii, a început în 20 octombrie. Am făcut un plan de mutare, cu finalizare la 1 februarie 2006, ceea ce înseamnă că, în câteva zile, eliberarea clădirii se va face în întregime", ne-a declarat Constantin Mălinaş, directorul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai". Mutarea celor aproximativ 450.000 de cărţi şi reviste, la sediul nou, de pe str. Armatei Române nr. 1 A (clădirea C), a costat 700 milioane lei ROL, suma fiind asigurată de CJ Bihor. "În 30 august 2005, am primit o clădire de 5000 mp, clădire care a fost, cândva, cazarmă. S-a realizat proiectul de reparaţii capitale şi licitaţia de proiectare, precum şi cea pentru constructor, suma totală a lucrărilor ridicându-se la 67 miliarde lei ROL", a precizat Mălinaş. Domnia sa consideră că, după efectuarea amenajărilor, noul sediu va corespunde cerinţelor bibliotecii, mai ales că bani există. Este vorba de cei 40 de miliarde lei ROL, primiţi de la Guvern, diferenţa de 27 miliarde lei ROL urmând a fi acoperită de CJ Bihor. "Avem speranţa că aceste lucrări, executate de S.C. Selina SRL Oradea, să se încheie la 20 decembrie 2006, conform contractului. Din păcate, în noul sediu, subsolul a rămas neexplorat, fiind plin de apă şi motorină. Constructorul îl va goli şi asana, ceea ce va atrage, probabil, un plus de lucrări şi de termen. Oricum, în acest moment, există premisa ca, de Ziua Femeii, în 8 martie 2007, să fie deschisă noua bibliotecă pentru public", a adăugat directorul instituţiei de cultură.
Perdanţii acestei situaţii rămân tot cititorii, în special copii, care au resimţit, acut, etapele prin care a trecut biblioteca până la mutare. Pe această cale, Constantin Mălinaş adresează tuturor invitaţia să frecventeze cu încredere sediul din Piaţa 1 Decembrie nr. 12, care a devenit, în municipiu, o bibliotecă şi pentru copii. În prezent, în această locaţie, sunt adăpostite în jur de 200.000 de cărţi şi reviste, din toate domeniile.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.