Electrocentrale Oradea zice că putem dormi liniştiţi: Sublocotonentul" Celsius îl va învinge pe "generalul" Iarnă
Temperaturile scăzute înregistrate în ultima perioadă au creat unele dificultăţi şi în ceea ce priveşte procesul de furnizare a agentului termic. Astfel, în cursul zilei de ieri, orădenii alimentaţi cu energie termică de la patru puncte din cartierul Nufărul au dârdâit timp de două ore în urma unei deconectări de la punctul de transformare.
Scăderea bruscă a temperaturilor în ultimele zile reprezintă un adevărat şoc şi din punct de vedere termic, iar reprezentanţii Electrocentrale SA Oradea au intrat în gardă pentru a face faţă cu bine acestei situaţii. "Având în vedere că vom mai avea de furcă cu astfel de valori şi în zilele următoare, - 14 grade, pe timpul nopţii, şi - 6 grade, ziua, am luat toate măsurile pentru ca populaţia să nu aibă de suferit", a declarat, ieri, Dragoş Gligor, director general Electrocentrale Oradea. Agentul primar are un debit de plecare de 125 grade din centrală, iar cel secundar porneşte cu 60 grade spre punctele termice. Cât priveşte confortul termic al orădenilor în această perioadă, conform unui sondaj realizat în 32 de apartamente situate în zone diferite ale oraşului, în medie acesta este de 21,5 grade Celsius. Şi din punct de vedere al rezervei pentru "zile negre" se pare că reprezentanţii societăţii pot "dormi" liniştiţi. În momentul de faţă, pe stoc există 140.000 tone de cărbune, ceea ce, în condiţiile unui consum zilnic de 6.300 tone, înseamnă 21 zile de autonomie în cazul unor eventuale probleme de alimentare. De asemenea, există un stoc de 7.300 de păcură, care, la un consum zilnic de 300 tone, ar ajunge timp de 23 de zile. Aşadar, din punct de vedere al instalaţiilor, al rezervei de combustibil şi al schemei de funcţionare, reprezentanţii societăţii se consideră pregătiţi să facă faţă gerului "siberian" ce s-a abătut asupra ţării noastre. Din păcate, însă, unele disfuncţionalităţi în furnizarea agentului termic pot apărea independent de voinţa celor de la CET. Spre exemplu, în cursul zilei de ieri, locatarii arondaţi la patru puncte termice din cartierul Nufărul au rămas două ore fără căldură în urma producerii unei deconectări din postul de transformare. "Angajaţii noştri au fost supuşi la tot soiul de ameninţări din partea orădenilor în cauză, pe care de altfel îi înţelegem, însă la rândul nostru am fost nevoiţi să aşteptăm intervenţia celor de la Electrica", a precizat Dragoş Gligor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.