Eficienţa guvernanţilor: Reparaţia podului vechi de pe şoseaua de centură - Trei luni cât trei ani
În urmă cu exact trei ani, odată cu inaugurarea noului Pod Densusianu, reprezentanţii de atunci ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale Române dădeau asigurări că, la scurt timp, vor demara şi lucrările la vechiul pod peste Crişul Repede. Termenul de finalizare promis era de trei luni. De atunci, au trecut trei ani.
La cei trei ani care s-au scurs de când vechiul pod s-a închis, se va mai adauga încă aproape un an, în condiţiile în care, în aceste zile se va finaliza noua licitaţie care ne va permite să vorbim despre un nou pod. A existat în primăvara anului 2012 o tentativă a firmei Selina de a repara acest pod, însă, la scurt timp lucrările de refacere au fost sistate, constatându-se deficienţe grave la structura de rezistenţă. Cu toate că acest proiect de refacere există din 2006, când drumul de centură şi podul în sine au fost transferate la CNADNR, în toţi aceşti ani, autorităţile centrale nu au găsit soluţii pentru refacerea lui. Astfel, s-a aşteptat decopertarea podului, după care totul a fost lăsat de izbelişte. În toţi aceşti ani, printre blocurile de beton şi-au făcut apariţia buruienile, copăceii ajungând de statura unui om la unul dintre capetele podului. Decopertat fiind, intemperiile au contibuit esenţial la eroziunea structurii de rezistenţă. Cu toate că, pe acest tronson de centură, se impunea cu celeritate deschiderea altor două benzi, abia în cursul lunii august a acestui an, CNADNR a reluat procedura de licitaţie pentru lucrarea de reparaţie a podului vechi peste Crişul Repede. Potrivit invitaţiei de participare postată pe SEAP, investiţia presupune execuţia unui pod principal peste Criş şi două pasaje tehnice pentru utilităţi. Valoarea estimată a contractului este de 4.320.420 lei. Deschiderea ofertelor a avut loc pe 25 august, iar la începutul săptămânii, Claudiu Pop, prefectul judeţului, anunţa că în aceste zile va oferi informaţii cu privire la câştigătorul licitaţiei. "Azi dimineaţă (ieri dimineaţă - n.r.) cei de la CNADNR mi-au confirmat că au mai solicitat nişte lămuriri tehnice de la ofertanţi. Cred că săptămâna viitoare, pe la începutul lui octombrie vom cunoaşte rezultatul licitaţiei", a precizat Claudiu Pop. Nu ne rămâne decât să aşteptăm, sperând ca, măcar acest pas de organizare a licitaţiei, este unul esenţial care va duce şi la demararea lucrărilor, cel târziu în primăvara anului viitor.



Oferta locuri de munca legale! Tot mai multi oameni lucreaza acum cu noi, convinsi de seriozitatea noastra! Contract legal si oferit imediat! Dovada platii! Au fost trimise deja primele castiguri! NU e vorba despre joc piramidal sau despre MLM! Lucrati ca operator online, 3 ore pe zi, si incasati 300 dolari lunar! Pentru mai multe detalii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: sergiu98gheorma@yahoo.com