Efectele secetei - Până la 15 octombrie - Agricultorii pot solicita ajutorul de minimis
Prevederile prezentei scheme se aplică mai multor categorii de beneficiari care exploatează culturi agricole, în teren arabil de minim un hectar şi maxim 10 hectare. Este vorba despre producători agricoli persoane fizice; producători agricoli persoane fizice autorizate; întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008; persoane juridice; orice forme asociative cu/sau fără personalitate juridică constituite conform legii. Pentru obţinerea sprijinului financiar, solicitanţii întocmesc cereri, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 din HG. 897/2012, şi le depun la Direcţiile pentru Agricultură judeţene până la data de 15 octombrie 2012, inclusiv, însoţite de următoarele documente: o copie a BI/CI a solicitantului sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a BI/CI a reprezentantului legal; dovadă cont activ bancă/trezorerie; copie a cererii unice de plată pe suprafaţă pentru anul 2012, certificată prin înscrierea pe copie a sintagmei "conform cu originalul" de centrele locale sau judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură; adeverinţă în original (eliberată de către primării pentru beneficiarii care nu sunt înscrişi în evidenţele APIA), care să ateste, conform înscrisurilor din Registrul agricol, suprafaţa de teren utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză. Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis este de 100 lei/ha şi se acordă pentru suprafeţe de culturi agricole în teren arabil de minim un hectar şi maxim 10 hectare, inclusiv. "Pentru o informare cât mai rapidă a producătorilor agricoli, rugăm toate primăriile din judeţ să afişeze la sediile lor schema ajutorului de minimis, iar pentru informaţii suplimentare ne pot contacta la numerele de telefon 0259/416.722, 0359/418.302, responsabil ing. Antim Dan", se menţionează într-un comunicat de presă semnat de Nicolae Hodişan, director executiv al Direcţiei Agricole Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.