Educaţia şi schimbarea socială
În perioada 20 - 21 februarie a.c., în Aula Magna a Universităţii din Oradea, va avea loc conferinţa intitulată "Educaţie şi schimbare socială".
Evenimentul este organizat de Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Centrul de Studii asupra Transformărilor Sociale, în colaborare cu Casa Corpului Didactic. La conferinţă vor lua parte specialişti, care vor prezenta lucrări din domeniile: sociologia educaţiei şi adolescenţei, psihologie şcolară, studii educaţionale, politici sociale educaţionale, filosofia educaţiei etc. De asemenea, vor fi abordate mai multe teme: "Educaţie şi incluziune socială", "Comunicare şi educaţie", "Servicii sociale în sfera educaţiei" etc. Lucrările conferinţei vor fi prezentate în cea mai mare parte în limba română, dar vor fi şi câteva în limba engleză. Evenimentul va debuta vineri, 20 februarie a.c., de la ora 10.00, şi va avea ca scop studierea relaţiei dintre mediul educaţional şi contextul social în care se desfăşoară procesul instructiv educativ.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.