Ediţia de toamnă Expomariage
În perioada 11-13 noiembrie, va avea loc, la Sala Sporturilor „Antonio Alexe", ediţia de toamnă a Expomariage Oradea, care va reuni, sub aceeaşi cupolă, cei mai buni specialişti din domeniul nunţilor. Viitori miri vor găsi aici produse şi servicii la preţuri promoţionale. Pentru acest an, organizatorii promit oferte variate în ce priveşte noile tendinţe în materie de rochii de mireasă, bijuterii, buchete, invitaţii de nuntă, coafură etc. De asemenea, la acest târg se vor reuni reprezentanţi ai zeci de săli de nunţi, fotografi şi firme specializate în organizarea de nunţi. Cuplurile vor avea posibilitatea să-şi facă o idee despre cum să-şi planifice nunta şi, nu în ultimul rând, vor putea să-şi stabilească un buget pe care vor trebui să-l aloce celui mai frumos eveniment din viaţa lor. Organizatorii pregătesc pentru această ediţie o serie de surprize, printre care şi rochii de mireasă care vor fi oferite ca premii vizitatoarelor. Programul de vizitare este următorul: vineri, 11 noiembrie, între orele 13.00 şi 20.00, sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00, iar duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Biletul de intrare este de 5 lei, fiind valabil pe durata unei zile.



Acolo sunt comercianti verosi ,in nici un caz producatori,sunt patit de anul trecut si nu o sa mai merg niciodata. Cei care mergeti sa va deschideti bine ochii, produsele sunt contrafacute si de proasta calitatae . A m cumparat un palton pt sotie facut la Bisrita[asa spunea vanzatorul]acasa am vazut ca era chinezesc ,adus din Ungaria. Ciorapi ,mai ieftini intradevar, de bumbac[spunea vanzatoarea]dar,erau supraelastici ca cei pe care ii vand tigancile prin piete. ASADAR ATENTIE !