Deşi drumul de centură se află în fază de proiect, Potrivit promisiunilor edililor şefi ai Oradiei, intrarea în Uniunea Europeană urma să se facă de pe drumul de centură al oraşului, investiţie care trebuia să înceapă încă acum un an, iar în 2007 etapa a doua trebuia finalizată. Prima încercare a municipalităţii de a obţine finanţarea necesară a eşuat lamentabil, abia după multe luni de tatonări reuşindu-se obţinerea unui sprijin din partea Guvernului României. Apoi au urmat alte câteva luni bune până ce funcţionarii PMO s-au dezmeticit că trebuie să îndrepte greşeala făcută în ce priveşte suprafaţa ce va face obiectul investiţiei. Fără această corectare, Guvernul nu putea adopta hotărârea privind alocarea sumei necesare, de aproape 36 milioane RON. La aproape doi ani de la data la care reprezentanţii PMO anunţau cu surle marea "iniţiativă", aceasta este tot în fază de proiect. Săptămâna viitoare, la Bucureşti, va fi prezentată documentaţia privind a doua etapă a drumului de centură. Conform protocolului obligaţia realizării licitaţiei privind construcţiei drumului cade în sarcina Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Locuinţelor. Din cei 14,12 km, cât reprezintă drumul de centură, 5,3 km au fost realizaţi în 2003, în prima etapă. Tronsonul supus investiţiei este Ştefan cel Mare - strada Podului - Densuşianu - Calea Sântandreiului, iar apoi strada Ogorului. Proiectul mai prevede amenajarea unui sens giratoriu la intersecţia stăzii Podului cu Ştefan cel Mare, precum şi consolidarea pasajului de la intersecţia Bulevardului Dacia cu Densuşianu. În ce priveşte lărgirea Podului Densuşianu, aceasta, în opinia reprezentanţilor PMO, nu se poate realiza, motiv pentru care edilii orădeni nu renunţă la ideea construirii unui nou pod peste Crişul Repede. Cât despre o dată certă pentru demararea investiţiei, aceasta nici măcar nu poate fi avansată, atâta timp cât nu a fost desemnat constructorul, însă mai repede de finalul anului 2008, e greu de imaginat că va fi finalizată şi etapa a doua a drumului de centură. Tramvaiele vor porni odată cu deschiderea anului şcolar În ce priveşte celelalte lucrări edilitare derulate la această oră în oraş, viceprimarul Mihai Groza se arată optimist în ce priveşte redarea circulaţiei tramvaiului pe strada Primăriei. Odată cu începerea anului şcolar, edilul promite că tramvaiele îşi vor relua parţial activitatea, abia în 30 octombrie, când va fi gata sensul giratoriu din Centrul Civic, se va circula la parametri normali. Cu toate că după 15 septembrie se va deschide circulaţia pe căile de rulare, pe strada Primăriei, în paralel, se vor desfăşura lucrările de reabilitare a carosabilului şi refacere a trotuarelor. În ce priveşte lucrările de pe Universităţii, executivul local a renunţat la orice speranţă că în acest an aici lucrările se vor termina aşa cum era prevăzut în proiect. Mai mult, funcţionarii PMO sunt decişi ca în plină iarnă să abandoneze lucrările de refacere a carosabilului, lăsând întreaga stradă pradă tranşeelor care vor rămâne aici după ce cei de la Compania de Apă Oradea vor realiza lucrările de înlocuire a reţelelor de apă menajeră şi pluvială. PMO va demara lucrările de refacere a carosabilului abia în primăvara anului viitor. Astfel, din octombrie şi până în martie - aprilie 2007, peste 10.000 de studenţi şi profesorii ai Universităţii Orădene vor fi siliţi să meargă pe jos la cursuri. Veştile sunt la fel de sumbre şi în ce priveşte accesul pe Armatei Române, până la Peţa. În lumina noilor dezvăluiri legate de greşelile de proiectare, de care se face vinovată Compania de Apă Oradea, se pare că refacerea carosabilului va mai suferi încă întârzieri, cu săptămânile, anul universitar debutând cu vizibile perturbări ale accesului în zona campusului.