Ecouri la cea de-a XV-a ediţie a "Toamnei orădene"
Timp de aproximativ trei săptămâni, Oradea a fost în sărbătoare, cu prilejul celei de-a XV-a ediţii a Toamnei orădene. Calitatea manifestărilor, din acest an, precum şi vremea bună au fost argumente suficiente pentru a-i convinge pe orădeni să iasă din casă şi să se bucure din plin de sărbătoare. În calitate de director al festivalului, Aurel Chiriac, s-a declarat mulţumit de ediţia din acest an a "Toamnei orădene", 90% dintre evenimentele înscrise în caietul program fiind duse la bun sfârşit.
Manifestări pe toate gusturile
"A fost un eveniment care a încercat să acopere toate gusturile. Oferta a fost echilibrată, reunind atât manifestări pentru marele public (concerte, competiţii sportive etc.), cât şi pentru un anumit segment de populaţie (Zilele revistei Familia, expoziţii, lansări de carte etc.). Săptămâna viitoare, vom organiza o conferinţă de presă pentru a aduce la cunoştinţa opiniei publice dosarul ediţiei actuale a festivalului, referitor la banii cheltuiţi", ne-a declarat Aurel Chiriac, directorul festivalului. Domnia sa a ţinut să precizeze că vinovaţi de modificările de program, care au survenit pe parcursul manifestării, au fost cei care le-au propus şi nu le-au putut duce la bun sfârşit. "În ciuda acestor mici incidente, aproximativ 90% dintre manifestări s-au realizat", a precizat interlocutorul nostru.
Buget mai consistent, festival pe măsură
Comparativ cu ediţia precedentă a "Toamnei orădene", anul acesta, perioada de desfăşurare a fost mai scurtă, însă calitatea manifestărilor a fost mult superioară, poate şi datorită bugetului, care a fost mai consistent. "Într-adevăr, anul acesta, oferta festivalului a fost mai generoasă, poate şi pentru că bugetul alocat a fost mai mare, iar numărul de sponsori, mai mare. Ca noutate, la această ediţie a festivalului, au participat delegaţii din unele oraşe înfrăţite cu Oradea. Totodată, pentru prima oară, în cadrul festivalului, au fost aduse formaţii străine, ceea ce a făcut ca amploarea evenimentului să fie alta. În plus, şi vremea a fost un aliat de nădejde al acestei ediţii", a explicat Alexandru Pop, membru al colectivului de organizare. "Toamna orădeană" a debutat, la finele lunii septembrie, la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", cu Târgul "Expo Varadinum". După două zile de concursuri pentru tineri, în seara zilei de 29 septembrie, distracţia s-a mutat în Cetate, unde a început Festivalul vinului, cu participarea a peste zece podgorii din întreaga ţară. Sfârşitul de săptămână următor (6-8 octombrie) a fost dedicat Festivalului pălincarilor, organizat în Parcul Bălcescu.
Preşedintele României, la Ziua Oradiei
Apogeul festivalului "Toamna orădeană" a avut loc, conform tradiţiei, în perioada 12-14 octombrie, când orădenii au luat parte, cu mic, cu mare, la Serbările Oradiei. Prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu, în urbea de pe Crişul Repede a făcut ca ziua de 12 octombrie să fie una memorabilă pentru orădeni. Ziua oraşului a fost marcată şi de ceremonia acordării Premiului "Steagul de Onoare" municipiului Oradea, de către Benno Zierer, reprezentant al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Concertul susţinut, sâmbătă seară, de membrii trupei Alphaville, autori ai celebrelor hituri "Forever Young" sau "Big in Japan", a reprezentat punctul final al manifestărilor înscrise în calendarul Toamnei orădene.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.