Ieri, la sediul Fundaţiei Ecotop din Oradea, reprezentanţii acestei entităţi şi-au prezentat proiectele. Printre acestea se numără finalizarea noului site al fundaţiei, activităţi desfăşurate cu ocazia Zilei internaţionale a apei, precum şi un nou concurs de ecoturism. Astfel, de Ziua internaţională a apei, în data de 22 martie a.c., membrii Clubului de Mediu pentru Tineret, împreună cu membrii Ecotop, organizează o expoziţie de desene tematice executate de elevii din clasele I- IV din cadrul mai multor unităţi de învăţământ orădene. "Expoziţia, intitulată De ce să lăsăm malul Crişului verde?, are ca temă viziunea copiilor asupra aspectului malului Crişului. Pentru aceasta, membrii Clubului de Mediu au contactat învăţătoarele şcolilor pentru a le explica copiilor importanţa Crişului Repede. Desenele vor fi expuse mâine, 22 martie, începând cu ora 14.00, pe pasarela pietonală situată vis-a-vis de Aleea Emanuil Gojdu din Oradea", a precizat Eleonora Mircescu, preşedinte Ecotop. Totodată, anul acesta, Ecotop organizează a VII-a ediţie a concursului interşcolar Ecochallenge, concurs care se adresează elevilor de gimnaziu, având ca temă natura şi protecţia ei. "Spre deosebire de anii anteriori, concursul va avea loc în aer liber, participanţii urmând să parcurgă un traseu prin oraş, cu mai multe puncte de control în care vor trebui să răspundă la mai multe întrebări şi să facă diferite activităţi practice. Concursul va avea loc în 21 aprilie, în cadrul activităţilor legate de Ziua Pământului. Fiecare echipaj va fi alcătuit din patru elevi din clasele V-VIII, însoţiţi de un adult", a mai precizat Eleonora Mircescu. Înscrierea începe de azi şi se va încheia în 10 aprilie a.c. Pentru cei interesaţi regulamentul şi bibliografia se găsesc pe site-ul www.ecotoporadea.ro, putând fi obţinute şi de la sediul fundaţiei, din incinta Cetăţii Oradea. Cei ce doresc se pot înscrie la sediul Ecotop, între orele 10.00 şi 14.00, sau prin telefon, la numărul 0259-44168.