Înfiinţate, în urmă cu aproximativ şapte ani, prin intermediul unui program ce se adresa pensionarilor şi altor categorii de persoane cu venituri reduse, magazinele de tip economat au fost gândite ca magazine care să ofere pensionarilor produse alimentare la preţuri mici.

Din păcate, la fel ca orice iniţiativă lansată cu mare tam-tam, nici acest program nu s-a bucurat de foarte mult succes. Dovadă stă faptul că majoritatea economatelor din ţară au dat faliment, şi asta la puţin timp după ce au fost înfiinţate. De ce au murit economatele? De "moarte bună", ar zice românul. În fapt, decesul economatelor a fost dictat chiar de modul în care acestea şi-au tratat clienţii, desigur, din punct de vedere financiar, pentru că, în scurt timp, pensionarii şi-au dat seama că reducerile practicate în aceste magazine sunt, de fapt, nesemnificative. În plus, ei aveau dreptul să cumpere de la economate doar o anumită cantitate de alimente: un kilogram de orez, două de zahăr, mălai, carne congelată, 20 de ouă, doi litri de ulei, 750 de grame de margarină. Iar reducerea de preţ simţită în buzunar era de doar câţiva lei. Şi în Oradea a existat un astfel de magazin, undeva pe str. Vasile Alecsandri, inaugurat, la timpul respectiv, cu mare fast de mai marii locali, dar care nu a funcţionat mai mult de doi ani, fiind desfiinţat din lipsă de clienţi. Nu e de mirare, câtă vreme în economatul cu pricina se vindeau spray-uri şi detergenţi, iar alimentele, puţine la număr, erau aduse de la depozitele en-gross şi nu direct de la producători.

Aşa se face că locul economatelor a fost luat de supermarketuri şi hypermarketuri. Răsărite precum ciupercile după ploaie, ele sufocă oraşele, falimentează micile firme de comerţ şi îi împing pe pensionari (dar nu numai pe ei) la cărucior. Un cărucior al cărui conţinut ajunge la casa de marcat să coste, din bruma de pensie, minim un milion de lei vechi, nu întotdeauna preţul fiind, însă, unul real, fapt demonstrat şi de controalele efectuate de organele abilitate.