După opt zile, activitatea va reveni la normal la Mina Băiţa - Minerii au încheiat protestul
Protestul de la Mina Băiţa, unde 55 de persoane erau blocate în subteran, iar 12 s-au aflat în greva foamei, s-a încheiat, ieri, după opt zile, activitatea revenind la normal, după ce Ministerul Economiei a dat asigurări că toate solicitările minerilor vor fi rezolvate.
Administratorul firmei private African Consolidated Resources, Gabriela Dobrotă, a declarat, ieri, că minerii au renunţat la protest după ce au primit o adresă de la Ministerul Economiei, potrivit căreia toate solicitările formulate de aceştia sunt rezolvate. "Protestul de la mina Băiţa s-a încheiat, miercuri, după ora 12.00. Au ieşit din subteran cele 55 de persoane care au protestat şi au încetat protestul cele 12 persoane care se mai aflau în greva foamei şi cele câteva zeci care protestau la suprafaţă. Am primit de la Ministerul Economiei adresa cerută, toate solicitările formulate sunt rezolvate, vom continua discuţiile pentru licenţa de exploatare a calcarului şi sperăm să o obţinem în două săptămâni. Activitatea revine la normal", a spus Dobrotă.
La rândul său, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Bihor, Gheorghe Pintea, a declarat că doi dintre protestatarii blocaţi în subteran au avut nevoie de îngrijiri medicale."Nu sunt probleme grave, doar că stând mai mult timp în subteran au avut nevoie de asistenţă medicală", a spus Pintea.
Cauza conflictului, dezinformările reciproce
Într-un comunicat de presă transmis ieri de Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, se precizează că ministrul Mihai Tudose a avut marţi, 1 septembrie, o întrevedere cu reprezentanții SC Băița Bihor SA și African Consolidated Resources, Gabriela Dobrotă, respectiv Andrew Prelea, având ca scop dezamorsarea conflictului izbucnit și clarificarea situației de la exploatarea minieră Băița. "În urma discuțiilor purtate a reieșit faptul că au existat dezinformări reciproce și s-a convenit ca cerințele reprezentanților SC Băița Bihor SA și African Consolidated Resources să fie analizate și puse în acord cu interesele și obiectivele Statului Român, respectându-se întru totul cadrul și procedurile legale. Acest demers comun are ca scop atât interesul economic al zonei și sprijinirea investițiilor economice private, cât și apărarea intereselor statului, asigurarea locurilor de muncă și garantarea drepturilor muncitorilor. Ministrul Economiei, Comerțului și Turismului a reiterat faptul că unica modalitate de a concretiza aceste lucruri este calea dialogului instituționalizat și nu manifestarea de pe poziții de forță, lucru valabil pentru ambele părți", se precizează în comunicat.
Un nou director la SC Băiţa Ştei SA
De asemenea, se menţionează că în aceeaşi zi de 1 septembrie a avut loc ședința Consiliului de Administrație a SC Băița Ștei SA - societate cu capital integral de stat și deținătoare a licenței de exploatare - în cadrul căreia a fost numit un director general interimar, în persoana inginerului minier Iosif Cotoţ, urmând ca o decizie definitivă privind conducerea să fie luată după consultarea partenerilor sociali și instituționali. "Obiectivele principale ale conducerii interimare sunt armonizarea relațiilor dintre operatorii din perimetru, stingerea tuturor conflictelor economice prin efectuarea de plăți reciproce și intrarea într-o colaborare economică normală, precum și îmbunătățirea condițiilor de muncă", transmite Ministerul.
În finalul comunicatului, ministrul Economiei, Comerțului și Turismului, Mihai Tudose, și-a exprimat speranța că, pe bază de respect reciproc, de respectare a legilor și printr-un dialog instituționalizat, se va putea asigura dezvoltarea economică a zonei, protejarea intereselor Statului Român și a investitorilor privați, precum și asigurarea unui mediu de lucru normal, propice desfășurării activităților miniere. Numirea unui director interimar la Băiţa Ştei SA vine după ce Ovidiu Dăescu, fostul conducător al companiei de stat, şi-a prezentat demisia în urma întâlnirii de marţi după-amiază de la sediul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, unde au fost invitați reprezentanți ai companiei de stat și ai celor private implicate, cu toate documentele ce pot debloca această situație. "În urma întâlnirii de la Bucureşti am decis să-mi dau demisia, pentru că nu vreau să fac parte din jocuri murdare", a declarat Ovidiu Dăescu.
Protestul de la Mina Băița a fost declanșat în 25 august, minerii fiind nemulțumiți că ANRM a refuzat să elibereze o licenţă de exploatare a calcarului, în baza căreia oamenii să poată lucra. Marţi, erau blocați în subteran 55 de angajați de la societatea de stat Băița SA și de la firma privată African Consolidated Resources, iar alte 60 de persoane de la altă firmă privată, Băița Bihor SA, protestau la suprafață. Dintre persoanele care protestau la suprafață, 15 - 14 bărbaţi şi o femeie - au intrat în greva foamei, fiind monitorizate de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor. Marţi seara, trei persoane din cele 15 au renunţat la greva foamei, invocând motive de sănătate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.