Primăria Oradea a scos la licitaţie lucrările de construcţie a viitorului centru agroalimentar din Piaţa Rogerius. Chiar dacă oficialii au anunţat cu optimism că demararea investiţiei ar urma să aibă loc în această vară, abia din anul viitor se va purcede la primele lucrări de reamenajare a pieţei.

Procedura de licitaţie vizează atât achiziţia lucrarilor de construcţii, a echipamentelor tehnologice, a utilajelor, dar şi furnizarea dotărilor pentru realizarea Centrului de Afaceri cu Produse Agroalimentare în Oradea. Valoarea totală estimată a lucrărilor de construcţii, echipamente tehnologice, utilaje şi furnizare dotari este de 23.344.567 lei, fără TVA. Defalcat, valoarea construcţiei şi montajul se ridică la 20.929.182 lei, fără TVA; pentru organizarea şantierului s-a prevăzut suma de 9.414 lei, fără TVA;  costurile cu utilajele şi echipamentele tehnologice se ridică la 1.469.904 lei, fără TVA; iar valoarea dotărilor s-a estimat la 806.067 lei fara TVA. De asemenea, 130.000 de lei au fost alocaţi pentru cheltuieli diverse şi neprevăzute. Valoarea totală estimată a contractului cuprinde şi cuantumul aferent procentului de diverse şi neprevăzute în suma de 130.000 lei. Termenul pentru finalizarea centrului este de 12 luni începând de la data atribuirii contractului. Suprafața totală supusă investiției în municipiul Oradea, prin acest proiect, este de 8216,74 mp - suprafața utilă totală și 13071,29 mp suprafața desfașurată. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 31 octombrie a.c., ora 10.00, urmând ca deschiderea ofertelor să aibă loc de la ora 13.00.