După ce a "gândit profund" - Băsescu nu-l graţiază pe Becali
Preşedintele Traian Băsescu a decis neacordarea grațierii individuale lui George Becali ca urmare a analizării dosarului de grațiere a acestuia, decizie transmisă solicitantului.
"Președintele României, domnul Traian Băsescu, a decis, vineri, 28 martie neacordarea grațierii individuale a domnului George Becali ca urmare a analizării dosarului de grațiere a domniei sale. Decizia domnului președinte Traian Băsescu a fost transmisă solicitantului grațierii", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei. Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina. Preşedintele Traian Băsescu declara, recent, despre graţierea lui George Becali, că "gândeşte profund" şi că nu este o decizie uşoară, el adăugând că va discuta şi în privinţa sesizării făcute de Becali cu privire la tratamentul din închisoare. "Am înţeles că se plânge de tratamentul din închisoare. Va trebui să am o discuţie, în perioada următoare, pentru că are dreptul să facă o astfel de sesizare. Dânsul cred că reclamă modul de funcţionare a Administraţie Penitenciarelor şi am obligaţia să văd de ce această administraţie nu funcţionează. Vă asigur că foarte curând voi avea un răspuns şi îl voi face public", a spus Traian Băsescu. Despre cererea lui George Becali de a fi graţiat, preşedintele Traian Băsescu a spus: "Gândesc profund. Serios, e un om într-o situaţie dificilă, iar eu sunt într-o situaţie şi mai dificilă, pentru că nu discutăm de o femeie cu patru copii acasă, nu discutăm despre o bătrână de 80 de ani care a mutat gardul. Vreau să mă înţelegeţi că nu este o decizie uşoară". Întrebat în legătură cu faptul că Becali s-a arătat încrezător că până de Paşti va fi acasă, Traian Băsescu a răspuns: "Toţi credem în câte ceva". Preşedintele mai declara că până acum nu a avut motive să acorde nicio graţiere în actualul mandat, menţionând că va reflecta de la caz la caz şi că preşedintele poate face mult rău justiţiei prin abuzul de graţieri. Băsescu spunea că nu a făcut multe graţieri în primul mandat, dar în al doilea mandat nu a mai făcut niciuna, nici măcar pe motive umanitare. El ţinea să sublinieze că graţierea este un act al preşedintelui şi atât. Şeful statului a explicat că dacă în primul mandat avea semne de întrebare cu privire la voinţa justiţiei de a funcţiona, în cel de-al doilea nu a mai avut motive să creadă că cea mai mare parte a justiţiei nu ar funcţiona.
EU CRED CA ESTE cel mai nevinovat inchis !a schimbat ,un teren cu altul ,nu a hotarat el nu a facut nimic ilegal,nu a fost pe banii statului,a fost pe banii lui...plus ca este un tip f.generos,a facut multe,multe fapte bune,si este ,a fost senin si vesel ...ei,s-a schimbat,imi pare f.f. rau,nu merita asta,nici macar pe departe !