După 19 ani, se sting reflectoarele la Galeria Foto Art
Moment deosebit de emoţionant ieri, cu prilejul ultimului vernisaj din actualul sediu al Galeriei Foto Art, acolo unde, vreme de 19 ani, datorită spiritului managerial al fondatorului ei, artistul fotograf orădean Ştefan Toth A.FIAP, au fost inaugurate peste 350 de expoziţii naţionale şi internaţionale de artă fotografică, fiind prezentate publicului peste 25.000 de lucrări, accesul fiind gratuit. Şi pentru că orice sfârşit e un nou început, următorul vernisaj organizat de Clubul Fotografic "Nufărul" Oradea (CFNO) şi Asociaţia "Euro Foto Art" va avea loc vineri, 7 august, de la ora 11.00, în noul sediul al Galeriei, situat în P-ţa 1 Decembrie nr. 12.
"O parte din istoria Fotoclubului Nufărul se încheie..."
A spus cu tristeţe Ştefan Toth, după care a făcut o scurtă trecere în revistă a istoricului Galeriei, menţionând, printre altele, că prima locaţie a fost amenajată la etajul I al unui bloc din Centrul Civic, unde a funcţionat provizoriu timp de un an, pentru ca apoi, prin bunăvoinţa Primăriei Oradea, să-i fie repartizat spaţiul situat în strada Moscovei nr. 1-3. Sediul primit aici a fost transformat cu sprijinul financiar al membrilor CFNO într-o galerie de artă fotografică permanentă, prima de acest fel din România. Abia stăpânindu-şi lacrimile, Ştefan Toth A.FIAP, fondatorul şi preşedintele Fotoclubului "Nufărul", care a participat la vernisaj şi în calitate de preşedinte al AAFR, a ţinut să precizeze că artiştii Cvartetului Varadinum le-au fost alături încă de la prima expoziţie, susţinând emoţionante momente muzicale. Astfel, prin această simbioză între sunet şi imagine, fiecare vernisaj din Galeria Foto Art a devenit o adevărată sărbătoare, multe dintre întâlniri fiind onorate cu prezenţa unor ambasadori acreditaţi în Bucureşti, din: Africa de Sud, India, China, Ucraina şi Ungaria, precum şi a unor miniştri, printre care, în primăvara acestui an, a Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu.
Noul sediu, în inima oraşului
Viceprimarul Rozalia Biro a anunţat că noul sediu al Galeriei va fi un loc în inima oraşului, în P-ţa 1 Decembrie nr. 12, acolo unde îşi desfăşoară activitatea şi alte instituţii de cultură, printre care Revista Familia, Revista Varad, precum şi secţia de ştiinţe a Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai". În cuvântul lor, Ligia Mirişan, directorul interimar al Bibliotecii Judeţene, criticul de artă dr. Ramona Novicov şi Florin Ardelean, consilier al prefectului, au apreciat bogata activitate expoziţională din actualul sediu al Foto Art, convinşi fiind că Fotoclubul Nufărul va rămâne şi în viitor o instituţie la fel de spectaculoasă. În cadrul acestei ultime expoziţii, initulată "Paşi în lumină", au fost prezentate cele mai recente lucrări realizate de membrii CFNO. Este vorba de 80 de fotografii alb-negru şi color, care au fost selecţionate din cele 100 realizate de următorii artişti fotografi: Egri Francisc, Létai Zoltán, Butnaru Monica, Lungu Dumitru, Morar Simona, Munteanu Cosmin, Csorba Sándor, Lovadi Ludovic, Molnár Norbert, Chis Dorin, Mertz Gavril, Haiduc Harris Laura, Tóth Stefan, Voina Doris, Ciobanu Marius, Gabor Radu, Mihnevici Cristian, Butnariu Liviu Demeter Constantin, Petrila Gheorghe, Szabó Claudiu, Dancoglu Constantin şi Vénig Vasile. Lucrările vor fi vernisate la începutul lunii septembrie 2009, în Muzeul oraşului Tomaşovice, din Slovacia.
Expoziţia rămâne la dispoziţia publicului la sediul din strada Moscovei 1-3 până în 30 iulie, de luni până vineri, între orele 9.00 -17.00, intrarea fiind liberă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.