Duminica părinţilor şi copiilor lor
Cu prilejul sărbătoririi Duminicii părinţilor şi copiilor lor, în Duminica a şaptea după Paşti, 5 iunie 2011, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, se vor desfăşura activităţi dedicate acestei sărbători.
La Catedrala Episcopală "Învierea Domnului" din Oradea se va săvârşi Sfânta Liturghie în cadrul căreia, la momentele îndătinate, vor fi rostite rugăciuni speciale pentru părinţi şi copii. La final se va da citire „Cuvântului Pastoral la Duminica părinţilor şi copiilor lor", adresat de Preasfinţitul Părinte episcop Sofronie cu acest prilej, care se va citi în această Duminică în toate bisericile din cuprinsul Eparhiei Oradiei. Cu binecuvântarea Chiriarhului Oradiei, în paraclisul de la demisolul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului" din Oradea, începând cu ora 17.00, se va desfăşura un program cultural-artistic susţinut de Corul „Îngeraşii" al copiilor de la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului" din Oradea, un grup de copii de la Grădiniţa nr. 27 din Oradea şi elevi din ciclul primar de la Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea. În continuare, va avea loc festivitatea de premiere a elevilor merituoşi care s-au clasat pe locuri fruntaşe la etapele judeţeană şi naţională a Olimpiadei de Religie, pentru învăţământul de masă, respectiv la Disciplinele teologice, pentru învăţământul teologic preuniversitar. Cu această ocazie, cei 80 de elevi premianţi vor primi din partea Preasfinţitului Părinte Sofronie diplome de apreciere, precum şi cărţi şi reviste cu conţinut biblic şi teologic.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.