Drumul sării a fost refăcut simbolic la Vadu Crişului
Cea de-a patruzeci şi una ediţie a Târgului de la Vama Sării a avut loc, la sfârşit de săptămână, la Vadu Crişului, evenimentul fiind organizat de autorităţile locale cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor şi ANTREC - Filiala Bihor. Vechiul drum al sării de pe Crişul Repede a fost reînviat sâmbătă, la Vadu Crişului, când doi flăcăi îmbrăcaţi în port popular au adus pe o plută construită din bârne de lemn bucăţi de sare brută, la fel ca odinioară.
La fel ca acum câteva sute de ani, când în drumul ei spre centrul Europei sarea provenită din ocnele transilvănene era vămuită la Vadu Crişului, pluta cu sare cârmuită de cei doi tineri a fost trasă la mal şi dijmuită. Ofiicile de vameş au fost îndeplinite de către primarul comunei Vadu Crişului, Dorel Cosma, după cutumele datinei străvechi. "Opriţi pluta! Aţi ajuns la punctul de vamă. Se vămuieşte ce transportaţi pe plută. Vama constă în cinci groşi drept dijmă sau un bulgăre de sare", le-a strigat primarul celor de pe plută. La răspunsul plutaşilor că au sare, primarul le-a cerut "un bulgăre de sare cât capul unui copil de şapte ani, pentru cămara împăratului". "Am ţinut foarte mult să refacem simbolic drumul sării cu pluta pe apele Crişului Repede şi să reconstituim momentul vămuirii sării ce avea loc pe vremuri la Vadu Crişului, deoarece dorim să păstrăm şi să ducem mai departe aceste tradiţii. Consiliul Judeţean Bihor va sprijini toate manifestările cu potenţial turistic din judeţul Bihor, aşa cum este şi Târgul de la Vama Sării, pentru că astfel de evenimente pot deveni reprezentative pentru judeţul nostru şi pot atrage turiştii în Bihor", a declarat promotorul ideii de refacere a drumului sării, Dumitru Voloşeniuc, vicepreşedintele CJ Bihor. După vămuirea sării, organizatorii evenimentului au inaugurat noul vestiar al terenului de fotbal din comună şi au dat apoi drumul la distracţie printr-un spectacol artistic susţinut de către Ansamblul Folcloric Crişana. Primăria din Vadu Crişului a pregătit şi ieri un program variat, care a cuprins un concurs de bogracs, o lansare de porumbei voiajori şi o serie de concerte. Printre artiştii chemaţi să urce pe scena de la Vadu Crişului se numără Tini Dance Center, Nicolae Guţă, Dancs Annamaria, Lucian Drăgan, Top Secret, Akcent şi Dj Project, târgul încheindu-se cu un foc de artificii şi cu o discotecă în aer liber.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.