Drumul către Padiş, în aer
Nici în această vară turiştii care vor dori să ajungă la Padiş nu vor putea să utilizeze drumul promis mai bine de trei ani. Conform contractului de execuţie lucrările trebuiau finalizate în august 2011, însă s-a cerut o decalare până în august 2012. Se pare că nici acest termen nu va fi respectat, contructorul solicitând o nouă amânare până pe 30 noiembrie 2012.
Câştigătorul licitaţiei din 2009 este asocierea S.C. MBS Group Turda, S.C. Alfarom S.R.L. Satu Mare şi Nemzetkozi Betonut Kft. Budapesta. Conform contractului semnat de această asociere cu Consiliul Judeţean Bihor, până pe 23 august 2011 trebuiau finalizaţi cei 28,55 km de la Sudrigiula-Pietroasa până la Cabana Padiş. Valoarea fără TVA a contractului este de 46.623.520 lei. Cum termenul nu a putut fi respectat, s-a solicitat prelungirea predării investiţiei cu 12 luni, lucru acceptat. Ulterior s-a cerut şi o suplimentare a valorii lucrărilor, în valoare de 980.469 lei fără TVA. Însă nici acest bonus nu pare să fie suficient, deoarece noul termen angajat pentru predarea lucrării este 30 noiembrie 2012. Drumul de Padiş este inclus în Programul Operaţional Regional, şi beneficiează de fonduri nerambursabile.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.