Cu o întârziere de mai bine de un an, lucrările de modernizare a drumului Sudrigiu-Pietroasa-Cabana Padiş trebuie finalizate până cel târziu pe data de 10 noiembrie. În caz contrar fianţatorul european va penaliza judeţul. Pentru a se asigura că noul termen acordat nu va fi depăşit, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, însoţit de mass-media au urcat ieri până pe platoul Padiş pentru o întâlnire cu reprezentanţii constructorului, MBS Group.

Proiectul de modernizare a DJ 763 Sudrigiu-Pietroasa-Cabana Padiş avea ca termen final de implementare 23 august 2011. Termenul a fost însă depăşit, iar finanţatorul european a acordat o păsuire contructorului MBS Group până pe data de 10 noiembrie 2012. Cum mai sunt puţine luni în care se poate lucra, iar ritmul lent al antreprenorului investiţiei pune în pericol finalizarea la timp, preşedintele Cornel Popa a cerut mărirea efectivelor de muncitori şi utilaje pe şantier. Pentru o mai bună imagine asupra lucrărilor, şeful judeţului, însoţit de angajaţii Direcţiei Tehnice, i-au invitat şi pe reprezentanţii mass-media locală pentru o vizită în Apuseni până la limita cu judeţul Cluj. Contractul de execuţie a fost semnat în luna octombrie 2009, însă lucrările au demarat abia în aprilie 2010, datorită iernii. De-a lungul derulării contractului, MBS Group - care şi-a asumat termenul de un an pentru finalizare - a invocat constant temperaturile meteo scăzute, astfel s-a ajuns la o prelungire de un an şi 4 luni a contractului. Valoarea lucrărilor se ridică la 62,6 milioane de lei, din care 85% reprezintă fonduri europene, 13% sunt bani alocaţi de la bugetul de stat şi doar 2% reprezintă contribuţia CJ Bihor. Proiectul prevede realizarea a 28,5 km de drum, din care, ieri, doar 13 km, între Sudrigiu şi Pietroasa erau pregătiţi pentru recepţie, iar alţi 4 km dinspre Cluj erau ieri asfaltaţi. Prezent două zile la rând în zona de lucru, Cornel Popa s-a arătat nemulţumit de ritmul de lucru şi a solicitat constructorului să grăbească ritmul. De asemenea, s-a cerut remedierea unor deficienţe constate de către beneficierul lucrării, respectiv CJ Bihor. "Există probleme cu betonul care se sfărâmă, fiind turnat în perioada cu temperaturi mai joase. De asemenea, şanţurile pentru apă sunt pe unele porţiuni mai ridicate, vor trebui aduse la nivel. Însă cea mai gravă problemă este viteza redusă de lucru. Am solicitat ca până la 1 octombrie să fie turnat asfaltul. Teama cea mai mare e să nu putem executa această lucrare pe tronsonul de serpentine, sub umbră, unde se usucă mai greu", a declarat Cornel Popa. În aceste condiţii, de săptămâna viitoare la Padiş va mai sosi un repartizator (pentru asfaltare-n.r.), astfel se va putea lucra pe două fronturi.

Proiect cu probleme

Implementarea proiectului nu a fost scutită de probleme. În primul rând, a mai rămas o porţiune de 6,5 km, între Valea Leului şi Boga, cuprinsă în drumul judeţean, care nu a fost inclusă în acest proiect european, acest drum fiind comunal al Primăriei Pietroasa. De asemenea, lucrările au trenat pe porţiunea unde lăţimea drumului era de doar 3 m şi au trebuit executate lărgiri prin taluzare, iar pe timp de iarnă s-au produs o serie de alunecări. De asemenea, s-a modificat STAS-ul la betoane pentru ziduri, fiind necesară o suplimentare de 2,5 milioane de lei. Constructorul invocat constant faptul că nu a putut să lucreze decât 6 luni pe an. Întârzieri în finalitarea execuţiei au apărut şi pe perioada unor dure negocieri dintre beneficiar şi constructor pe marginea majorării costurilor la bitum. "Iniţial tona de bitum era 350 euro, acum a ajuns la 580 euro/tonă. Nu s-a acceptat această majorare, constructorul urmând să-şi recupereze profitul la alte componente de lucrări" a subliniat Filip Cheşeli, directorul Direcţiei Tehnice din cadrul CJ Bihor. Toate aceste probleme au fost însuţite de reprezentantul antrepenorului general, Horaţiu Marchiş. Acesta a admis faptul că unele categorii de lucrări nu au fost executate la standarde, motivând că ele au revenit unor subcontractori. Cu toate acestea, antreprenorul general răspunde, iar remedierea deficienţelor se va face pe cheltuiala MBS Group. Până pe data de 1 octombrie mai rămân de asfaltat 11 km. Procentul de execuţie din valoarea lucrărilor fiind de 82%. Horaţiu Marchiş a precizat că, pe zi la Padiş, sunt aduse de la Oradea 20 de camioane a câte 27 tone de asfalt. Cu această cantitate se poate asfalta între 500 şi 600 m/zi. Lucrarea a mai presupus, totodată, şi execuţia a 13 km de ziduri de beton, respectiv de gabioane, precum şi 143 de podeţe.