La trei zile de la concediere, Pentru că reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor au reziliat contractul cu firma care se ocupa de deszăpezirea drumurilor, peste 1.000 de oameni au rămas izolaţi, timp de trei zile, datorită stratului mare de zăpadă, care, în unele locuri, depăşea 1,5 metri. Intervenţia s-a dovedit a fi deosebit de anevoioasă pentru că utilajele necesare deszăpezirii se aflau prea departe de zonele "calamitate". De îndată ce a simţit prima adiere de primăvară, Consiliul Judeţean Bihor a şi concediat firma care, în perioada sezonului de iarnă, a asigurat activitatea de deszăpezire a drumurilor din judeţ. După numai trei zile de la rezilierea contractului cu firma Trameco, zăpada s-a aşternut din nou pe meleagurile bihorene. Pentru a reda circulaţiei drumurile pe care le are în administrare, CJ Bihor a apelat din nou la firma pe care tocmai a concediat-o. Intervenţia acestora s-a dovedit a fi foarte greoaie, mai ales că toate bazele din judeţ au fost dezafectate, utilajele fiind transportate la Oradea, iar oamenii trimişi acasă. În urma viscolului de vineri seara, au fost blocate drumurile între localităţile Bratca-Damiş şi Aştileu-Călăţea-Zece Hotare. Timp de trei zile, cei peste 1.000 de locuitori din Damiş, Tomnatec şi Zece Hotare au fost izolaţi. Luni seara, a avut loc o primă intervenţie a utilajelor de deszăpezire, însă, peste noapte, viscolul a acoperit din nou drumurile. Ieri, echipajele de intervenţie ale Trameco au purces din nou la deszăpezirea aceloraşi porţiuni de drumuri, reuşind astfel să redea circulaţiei ambele sensuri de mers. "A fost una dintre cele mai grele intervenţii din această iarnă, deoarece drumurile în cauză nu erau asfaltate. Aşa că a fost necesară intervenţia utilajelor grele: buldozere, tafuri etc. Mai mult, dacă nu ar fi fost dezafectată baza de la Şuncuiuş, aflată la o distanţă de 10 km de aceste localităţi, am fi putut interveni mai rapid. Aşa a trebuit să aducem utilajele de la 80 de kilometri", a declarat Călin Roman, director executiv al firmei Trameco. Până la 1 martie, CJ Bihor a achitat firmei Trameco 15 miliarde lei, urmând ca ulterior în conturile firmei să mai intre alte 3 miliarde, plus valoarea intervenţiilor efectuate la începutul acestei luni. "CJ Bihor a considerat că va face o economie bună, dacă ne-ar disponibiliza de la 1 martie. În aceste condiţii, noi ne-am retras toate utilajele pe care le aveam, doar la Beiuş am mai păstrat 50% din capacitatea bazei. Nu s-a intervenit mai devreme pentru că doar pe 7 martie a fost reînnoit contractul", ne-a mai precizat Călin Roman.