Drumarii bihoreni s-au confruntat cu primul strat de zăpadă mai consistent din acest an
În fiecare an, la o cădere puţin mai abundentă a zăpezii ne cuprind fiorii, gândindu-ne că, din nou, autorităţile locale vor fi luate prin surprindere, iar noi vom rămâne împotmoliţi în troiene. Din câte se pare, însă, experienţele din anii precedenţi au reprezentat o bună lecţie pentru acestea. Astfel, la prima zăpadă mai consistentă din sezonul hibernal actual, se poate spune că nu au existat probleme deosebite în circulaţie, nici unul dintre drumuri nefiind blocate...
Nici un drum judeţean blocat
În noaptea de miercuri spre joi, începând de la ora 3.00, toate cele 39 de maşini şi utilaje ale SC Trameco SA au început activitatea de înlăturare a stratului de zăpadă, precum şi de împrăştiere a materialului antiderapant pe toate drumurile judeţene, în funcţie de nivelul de intervenţie. "Nu ne-am confruntat cu probleme deosebite, cu alte cuvinte pot să spun că am reuşit să facem faţă fenomenului. Azi dimineaţă (n.r. - ieri), la ora 6.00, erau curăţate în mare parte toate arterele", ne spune Călin Roman, director SC Trameco SA. Astfel, pe raza de acţiune a Bazei din Oradea se acţiona cu şapte maşini cu lamă, la Marghita, Tinca şi Vadu Crişului, cu două, iar la Beiuş, cu patru, fiecare bază având în plus câte una sau două răspânditoare de material antiderapant. "Se circulă mai greu doar în zona Bratca, un drum judeţean de nivelul III, unde au căzut cantităţi mai mari de zăpadă, dar nu există drumuri blocate. La Stâna de Vale, unde se acţionează cu două maşini, am fost personal zilele acestea şi pot să vă spun că se vede chiar şi marcajul de pe şosea", ne-a declarat Marius Marta, şeful Comandamentului General de Deszăpezire.
Mai multă operativitate
Cât priveşte arterele din municipiul Oradea, trebuie menţionat că şi aici drumarii au fost mai conştiincioşi decât în alţi ani, ieşind pe străzi încă de la orele 8.00-10.00 ale serii de miercuri, astfel încât să evite depunerea stratului de zăpadă, condiţii în care acţiunea de deszăpezire este mult mai anevoioasă. "Pe cele 150 de străzi care aparţin de RER Ecologic Service, am acţionat cu şase maşini autospeciale pentru material antiderapant şi alte 12 cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii. Am intrat cu prioritate pe arterele principale, pe drumul de centură, şoseaua Nufărului, Clujului, Dragoş-Vodă, Ştefan cel Mare şi aşa mai departe. Până astăzi (n.r. - ieri), la ora 9.00, am împrăştiat 120 de tone de material antiderapant", ne-a declarat Ioan Sărac, director SC RER Ecologic Service. Alte cinci utilaje au acţionat pe cele 75 de străzi care cad în sarcina Drumurilor Orăşeneşti, pe acestea din urmă fiind aruncată o cantitate de 80 de tone de material antiderapant.
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii normale
Deşi zăpada s-a aşternut într-un strat destul de consistent, circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii normale, specifice iernii. Probleme sunt în zona montană - Bratca, Şuncuiuş - unde circulaţia rutieră este mai greoaie. În rest, aşa cum menţionam mai sus, nu sunt drumuri blocate, fapt confirmat şi de către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor, comisarul Eugen Boc: "Nu sunt drumuri blocate, însă aş recomanda conducătorilor auto să se deplaseze la drum numai dacă este absolută nevoie. În acest caz, autovehiculele să fie echipate cu accesoriile necesare circulaţiei pe zăpadă, cum ar fi lanţurile antiderapante, săculeţ cu nisip şi lopăţică. Înainte de a porni la drum lung, conducătorii auto trebuie să se intereseze despre starea vremii, pentru a avea o imagine exactă a condiţiilor meteo de pe traseu. De asemenea, recomand conducătorilor auto să reducă viteza în apropierea derdeluşurilor şi a patinoarelor improvizate. Oricând poate să apară în faţa maşinii un copil cu o săniuţă scăpată de sub control."
Echipajele poliţiei rutiere vor monitoriza circulaţia rutieră, verificându-se în mod deosebit încheierea asigurărilor auto obligatorii şi starea tehnică a autovehiculelor aflate în trafic.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.