Drept la replică
În virtutea dreptului la replică, referitor la articolul "Primăria îşi atribuie imunităţi legislative nemăsurate", publicat în ediţia noastră din 3 noiembrie, sub semnătura Cristinei Puşcaş, Primăria municipiului Oradea face următoarele precizări:
Faţă de afirmaţiile din articolul citat, precizăm că bannerele cu sigla "Ziarul Primăriei" amplasate de municipalitate sunt imprimate pe ambele feţe, iar pe una dintre ele apare programul festivalului "Toamna Orădeană". Bannerele au fost amplasate la debutul "Toamnei Orădene" în baza autorizaţiei cu numărul 729, emisă în 20 februarie a.c., care autorizează montarea de astfel de materiale publicitare pentru toate evenimentele organizate de PMO în cursul anului 2006. Aşadar, autorizaţia pentru montarea bannerelor municipalităţii pe amplasamentele stabilite a fost emisă înainte de adoptarea Hotărârii Consiliului Local din 31 mai 2006 prin care se interzicea montarea materialelor publicitare în oraş. Menţionăm că articolul 16 al Regulamentului privind modul de organizare, autorizare şi desfăşurare a activităţii de publicitate în municipiul Oradea prevede că "bannerele autorizate până la data intrării în vigoare a prezentului regulament vor rămâne pe amplasamentele autorizate până la data expirării valabilităţii dreptului de folosinţă a suportului, dar nu mai târziu de 31.12.2006."
Prin urmare, acuzaţiile prezentate sunt nefondate, deoarece amplasarea bannerelor municipalităţii are un temei legal.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.