Drăgoteni: Festivalul 'Oul de Paşti' a ajuns la cea de-a XIII-a ediţie!
A XIII-a ediţie a Festivalului "Oul de Paşti", desfăşurată ieri, în Vinerea Mare, la Şcoala din Drăgoteni, a fost organizată de Primăria şi Consiliul local Remetea, în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea şi Muzeul Municipal Beiuş.
Pe lângă concursul de încondeiat ouă, au mai avut loc întreceri de bătut toaca, de recitare şi interpretare de cântece religioase, precum şi expoziţii de icoane pe sticlă şi de costume populare, toate aceste manifestări desfăşurându-se într-un cadru mirific, în faţa unui foc de tabără. Ionel Rif, primarul comunei Remetea, a declarat că, în ultimii ani, manifestarea a luat o amploare deosebită, numărul participanţilor crescând de la o ediţie la alta. La finalul evenimentului a avut loc festivitatea de premiere, toţi participanţii fiind răsplătiţi cu premii, oferite cu generozitate de sponsori. Bianca Laza, Anca Drăgan, Viorica Lezeu, Sebastian Dănuţa, Paula Lezeu, Georgiana Mihiţ, Mădălina Cristea, Ioana Avram, Ionela Codoban, Tania Ştefănică şi Geczi Vivien au fost declaraţi câştigători ai concursurilor de încondeiat ouă, de bătut toaca, de poezii şi cântece religioase şi de prezentare a costumelor populare, iar Denisa Toda, cea mai tânără participantă, şi Ana Fărcuţ, cea mai vârstnică, au fost răsplătite cu premii speciale. La manifestare au participat senatorii Cornel Popa şi Ioan Mang, deputaţii Nicolae Jolţa şi Ioan Roman, prefectul judeţului Bihor, Gavrilă Ghilea, subprefecţii Nicu-Silviu Odobasianu şi Claudiu Pop, primari şi viceprimari din zonă, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Nicolae Brânda, directorul Muzeului Municipal Beiuş, Ligia Mirişan şi Crăciun Parasca, director, respectiv, consilier superior al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, directori ai serviciilor deconcentrate din judeţ şi alţi oameni de cultură, copii şi adulţi din Drăgoteni şi din localităţile învecinate (Remetea, Meziad, Petreasa, Roşia, Săucani, Gurbeşti şi Beiuş).
De-as fi fost ziarist mi-as fi respectat meseria documentandu-ma inainte de a scrie.D-nul Ispas se pare ca este si profesor,cu atat mai trist ca nu-si respecta colegii si munca lor!