Două târguri de Crăciun
Municipalitatea orădeană a anunţat că, de la 1 Decembrie, căsuţele amplasate pe strada Republicii pietonal şi în Parcul Magnoliei vor deveni funcţionale, aici desfăşurându-se Târgul de Crăciun. Totodată, în perioada 15-24 decembrie, în parcarea Hotelului Ramada, va avea loc un alt târg de Crăciun, organizat de Casa de Cultură a municipiului Oradea şi Hotelul Ramada.
În zona centrală a străzii Republicii pietonal, Administraţia Imobiliară Oradea va amplasa opt căsuţe în vederea închirierii şi va închiria teren în vederea amplasării de către agenţii economici de căsuţe similare cu ale AIO, proprietatea acestora. Pe platoul din vecinătatea Parcului Magnoliei, AIO va realiza o alee comercială, prin amplasarea a 10 filigorii în vederea închirierii. Pe de altă parte, în parcarea Hotelului Ramada vor fi amplasate căsuţe de lemn în care se vor comercializa cadouri şi produse de Sărbători. În 17, 18 şi 19 decembrie, de la ora 19.00, cei prezenţi la târg vor avea parte de un program artistic, cu melodii speciale de Sărbători. Organizatorii s-au gândi şi la cei mici, astfel că, în 24 decembrie, Moşul le va aduce copiilor pachete cu dulciuri.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.