Două săli de sport recepţionate în Bihor
Compania Naţională de Investiţii CNI SA a recepţionat, în luna octombrie a acestui an, cinci săli de sport, două dintre ele fiind construite în judeţul Bihor.
Sălile de sport recepţionate sunt cele din localităţile Tămăşeu şi Ştei (Bihor), Viile Satu Mare (Satu Mare), Paşcani (Iaşi) şi Ianca (Brăila). Valoarea lucrărilor de construcţie la cele cinci săli finalizate se ridică la 10,334 milioane lei. Programul vizează construirea de săli de sport, atât în mediul urban, cât şi rural, în care elevii să poată desfăşura activităţi sportive în condiţii optime de confort şi siguranţă. CNI SA coordonează lucrările de construcţie a sălilor de sport, iar utilităţile sunt asigurate de autorităţile locale. Din 2005 şi până în prezent, în cadrul acestui program, au fost finalizate 254 săli de sport, valoarea totală ridicându-se la aproximativ 695 milioane lei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.