Două echipe vor lua la pas străzile din Oradea - Start la recenzarea căţeilor
Începând de ieri după amiază a debutat recensământul canin și microciparea gratuită a acestora. Două echipe au purces ieri pe teren, una începând din zona străzii Făcliei, iar a doua, în zona Coriolan Hora. Operaţiunea a durat pentru fiecare căţel câteva minute şi nu a ridicat foarte multe emoţii patrupedelor.
Primăria Oradea a demarat ieri recensământul populației canine și microciparea câinilor. Au fost organizate două echipe, formată fiecare dintr-un agent al Poliţiei locale, un reprezentant al Primăriei, un medic veterinar şi un tehnician. Una dintre echipe a ajuns pe strada Coriolan Hora, unde s-a amenajat un prim punct de operare. Aici, în prima oră de la începerea operaţiunii, s-au prezentat zece proprietari de căţei. Microciparea se face subcutanat, fiind introdus un dispozitiv electronic de dimensiuni foarte reduse (cât un bob de orez), cu un cod unic, pe baza căruia orice câine va putea fi identificat. Această operațiune nu presupune suferință sau stres pentru animal, ea se realizează foarte rapid (sub 1 minut). Microciparea este gratuită, ea nu presupune niciun cost din partea proprietarului de câine. Apoi, proprietarul trebuie să completeze un chestionar cu numele, adresa şi numărul de telefon al acestuia. De asemenea, trebuie să răspundă la câteva întrebări privind căţelul, cum ar fi vârsta, rasa şi dacă vrea sau nu ca patrupedul să fie sterilizat. Din cei zece proprietari, doar doi au răspuns afirmativ cu privire la sterlizare. Cei care se împotrivesc sterilizării au de plătit o taxă anuală de 100 de lei sau pot obţine o adeverinţă de la medicul veterinar că animalul nu poate suporta o astfel de intervenţie chirurgicală. Din păcate, orădenii nu păreau deloc în temă cu aceste lucruri, cei mai mulţi refuzând sterilizarea fără a fi informaţi despre consecinţele opţiunii lor. "Am luat numărul de telefon şi datele de contact ale proprietarilor, aceste informaţii urmând să le transmitem celor de la finanţe pentru a vedea cine plăteşte sau nu taxa pentru nesterilizare. Cetăţenii ne-au oferit numerele de telefon şi îi vom suna să le explicăm ce impune sterilizarea", ne-a explicat Mircea Stejerean, consilier în cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei Oradea. Potrivit acestuia, operaţiunea va dura până la opt luni. Fiecare casă va fi luată la pas, iar în ce priveşte apartamentele, se va lua legătura cu şefii de scară. "Potrivit celor de la DSVSA în Oradea ar fi 5.000 de căţei. Însă eu vreau să avem o evidenţă exactă a căţeilor. Am comandat 5.000 de cipuri şi două aparate de citire a acestora. Valoarea lor se ridică la 34.500 lei", a mai adăugat Stejerean. Ciparea este gratuită şi a fost bine primită. "Nu e o idee rea să fie cipaţi, mai ales dacă se pierde. În ce priveşte sterilizarea nu sunt de acord. Căţelul meu stă numai în curte. Nu iese niciodată pe stradă", a precizat Liviu Lucaciu. Scooby e un metis de nouă ani, care a ajuns la actualul stăpân după ce fostul a plecat din ţară şi l-a abandonat. Nero este un şoricar, care a acceptat printre primii să fie cipat.
Din Ioşia spre Centru
Acțiunile se vor desfășura după-masă, astfel încât cetățenii să poată fi găsiți acasă. Prima echipă a început recensământul și microciparea câinilor în Cartierul Ioșia - case (str. Coriolan Hora, Densusianu, Henrik Ibsen, Lăpușului etc) și va veni spre centru. Cealaltă echipă a început acțiunea din Cartierul Podgoria (str. Făcliei, Făgetului, Piatra Craiului, Adevărului etc.), iar apoi se va îndrepta spre centru. Cetățenii care nu vor fi găsiți la domiciliu vor găsi o înștiințare, în care se va menționa obligația de a se prezenta la unul din cele două corturi amenajate de primărie: unul în cartierul Podgoria - zona centrală și unul în Parcul Ghioceilor. În a doua etapă se va trece la sterilizarea căţeilor, existând o reducere de 50% din costul sterilizării dacă această intervenţie se realizează cu cei doi medici veterinari selectaţi de Primăria Oradea. Fiecare medic a încheiat cu administraţia locală un contract de 20.000 de lei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.