În perioada 17-21 septembrie, în cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor de Poliţie de Frontieră "Avram Iancu" din Oradea se desfăşoară a V-a ediţie a Simpozionului internaţional de prezentări ştiinţifice cu tema "Aspecte practice şi metodologice ale proiectării documentelor curriculare şi de planificare a procesului instructiv-educativ, în instituţiile de învăţământ poliţienesc".

"Ca şi în anii anteriori prezenţa este destul de numeroasă. Sunt prezenţi la această activitate şapte delegaţii din străinătate şi alte şapte din România, toate cu atribuţii în pregătirea şi formarea poliţiştilor. Delegaţiile străine prezente sunt cele din Germania, Slovacia, Ukraina, Ungaria, Moldova şi agenţia Frontex care au sosit în cursul zilei de luni. De altfel ziua de luni este ziua sosirii participanţilor şi a activităţilor organizatorice. Vor fi prezenţi de asemenea ca de fiecare dată reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române precum şi ale principalelor instituţii de învăţământ poliţienesc din România", a precizat Eugen Micheş, purtător de cuvânt a instituţiei de învăţământ. Din partea Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" participă o delegaţie formată din douăzeci de persoane, aceasta fiind condusă de directorul şcolii, comisar şef de poliţie Ovidiu Stanciu. Simpozionul internaţional se înscrie în linii generale în aceeaşi tematică privind dezvoltarea carierei poliţieneşti de această dată abordându-se problematica proiectării învăţământului, astfel că în cele trei zile încărcate, toate delegaţiile prezente vor avea intervenţii şi prezentări ale modului cum este organizată şi desfăşurată activitatea de proiectare şi planificare a documentelor curriculare din cadrul instituţiei pe care o reprezintă urmate de un timp pentru discuţii pe baza celor prezentate. Cu această ocazie, participanţii la simpozion vor analiza asemănările şi deosebirile dintre procedurile specifice de proiectare a învăţământului poliţienesc din Uniunea Europeană, oportunitatea şi posibilitatea adoptării acestora în vederea creării unei metodologii comune pe baza experienţei acumulate dar şi o analiză a modului cum celelalte instituţii din ţară desfăşoară aceste activităţi şi uniformizarea acestora pentru a corespunde necesităţilor de pregătire a poliţiştilor atât din ţară cât şi din Uniunea Europeană. În ultima zi a simpozionului, vineri, 21 septembrie, instituţia orădeană de învăţământ va marca printr-o serie de activităţi cultural-educative, 20 de ani de funcţionare a Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră, ocazie cu care întregul personal al şcolii va fi prezent la acest eveniment alături de invitaţi.