Imaginile cu accidentul în urma căruia fetiţa de trei ani şi jumătate a murit, sâmbătă, în sediul unei bănci din Oradea, după ce un corp de mobilier a căzut peste ea arată că sora acesteia s-a salvat în ultima clipă, iar procurorii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă în acest caz.

Imaginile surprinse de sistemul de supraveghere al băncii au fost făcute publice de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar în acestea se vede cum fetiţa se joacă şi încearcă să prindă câteva pliante de pe rafturile panoului publicitar, împreună cu sora ei. În acel moment, piesa de mobilier din lemn s-a prăbuşit peste fetiţă, iar sora sa a reuşit să se ferească în ultima clipă. Anchetatorii fac cercetări pentru a stabili dacă vina aparţine firmei care a amenajat interiorul băncii sau celor care au recepţionat lucrarea. "S-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările privind împrejurările producerii acestui accident continuă, pentru a stabili dacă există o culpă şi cui aparţine aceasta", a declarat, ieri, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, Vasile Popa. Tatăl fetiţei a revenit din America, dar deocamdată părinţii nu au precizat dacă intenţionează sau nu să dea banca în judecată.

Micuţa Laura, condusă pe ultimul drum

Micuţa Laura a fost condusă ieri pe ultimul drum. La slujba de înmormântare au fost alături de părinţii îndureraţi membri ai familiei şi prieteni apropiaţi, veniţi să îi sprijine în aceste momente de mare tristeţe pe cei care i-au dat viaţă inocentei copile, răpită mult prea devreme din această lume. Ritualul religios a fost oficiat de un sobor de preoţi la Capela Orăşenească din Cimitirul Rulikowski. Viaţa copilei a fost curmată sâmbătă în momentul în care un corp de mobilier a căzut peste ea, lăsând-o fără suflare. Deşi echipajele de intervenţie au aplicat procedurile de resuscitare încercând în nenumărate rânduri să o stabilizeze pe micuţa Laura, din nefericire, organismul ei a cedat în cele din urmă.