Un incendiu a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Secția de pneumologie a Spitalului din Aleșd, mai multe echipaje de pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor. Un pacient a suferit arsuri iar un altul s-a intoxicat cu fum.

Potrivit mr. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 00.06, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la un salon al Secției de pneumologie a Spitalului Orășenesc Alesd. ”La fața locului au fost mobilizate de urgență, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd cu o ambulanță SMURD de tip B2 și două autospeciale de stingere, pompierii Detașamentului 2 Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea. Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 15 minute”, a precizat mr. Camelia Roșca. Din salonul afectat de incendiu, personalul spitalului a evacuat doi pacienți, alte cinci persoane autoevacuându-se în momentul producerii evenimentului. Pompierii militari paramedici și echipajul de terapie intensvă al SMURD Oradea au acordat îngrijirile necesare celor doi pacienți evacuați, din care unul a suferit arsuri la nivelul gambei, iar celălalt s-a intoxicat cu fum, transportându-i ulterior la UPU Oradea. Pagubele materiale înregistrate în urma producerii evenimentului au constat într-un pat și o saltea. Potrivit ISU, cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că, cel mai probabil, focul a fost pus în mod intenționat.