Eliminați de la Bacalaureat din cauză că ar fi copiat, elevii de la Ştei câştigă prima bătălie, pe fond, cu Inspectoratul Şcolar. După ce mai mulţi elevi au contestat sancţiunea în instanţă, Tribunalul Bihor a dat, săptămâna trecută, primele verdicte. În cazul a doi dintre elevi, Adina Secui şi Sebastian Sălăgean, judecătorii au decis să le admită acţiunea şi să anuleze sancţiunea aplicată de Comisia de Bacalaureat.

Magistraţii Tribunalului Bihor s-au pronunţat, joi, în cazul a doi dintre elevii care au fost eliminaţi, urmând ca în perioada următoare să se pronunţe şi în alte cauze similare. Potrivit judecătorilor, "Instanţa dispune anularea sancţiunii aplicate reclamantului prin procesul verbal de sancţionare a candidatului emis de Comisia de Bacalaureat din Centrul de Examen Colegiul Tehnic Unirea Ştei. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, la Curtea de Apel, în termen de 15 zile". 48 de elevi de la Colegiul Tehnic Unirea din Ştei, din cei 108 eliminaţi de la Bacalaureat în vara lui 2015, au contestat măsura eliminării lor de la examenul de Bacalaureat, la Tribunalul Bihor. După ce magistraţii au respins cererea de amânare formulată de ISJ Bihor pentru că procedura de citare nu ar fi fost îndeplinită, judecătorii au decis să se pronunţe rapid, dată fiind situaţia urgentă. Astfel, instanţa a decis să admită acţiunile formulate de elevi având ca obiect suspendarea actului administrative şi a dispus suspendarea efectelor procesului-verbal de sancţionare a candidaţilor, de la examenul de bacalaureat disciplina - matematică, până la pronunţarea instanţei de fond. Nemulțumiți de decizia Tribunalului, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Bihor au făcut recurs la Curtea de Apel Oradea, iar Curtea a admis recursurile declarate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor împotriva sentinţelor pronunţate de Tribunalul Bihor pe care le-a casat şi, în consecinţă, a respins ca nefondate cererile de suspendare formulate în cauză de reclamanţii candidaţi.

În toamna lui 2015 a început procesul pe fond. Astfel, primele pronunţări ale judecătorilor de la Tribunalul Bihor au avut loc pe 10 martie.

"Din punct de vedere juridic, hotărârile au acoperire în situaţia din dosar a fiecăruia dintre elevi. Pe de-o parte actele întocmite de către Inspectorat, prin cele două comisii, locală şi judeţeană de Bacalaureat, sunt eronat întocmite prin necompetenţă şi prin încălcarea dispoziţiilor privind încadrarea corectă a faptelor. Nu cuprind data comiterii faptei, descrierea explicită a acestora, iar după ce s-au vizionat casetele s-a văzut că faptele descrise ca abateri de fraudare a examenelor nu există. Că a existat într-adevăr o situaţie mai lejeră în sala de examinare, e clar. Una ţine de disciplină, alta e că li s-a imputat fraudarea examenului. Sper să se intre pe normalitate", a precizat avocatul Arpad Koloszi, apărătorul elevilor. Chiar dacă după decizia dată de Curtea de Apel Oradea elevii au fost sfătuiţi să se retragă de la facultăţile la care fuseseră admişi, o parte dintre aceştia au refuzat să o facă. Sunt şi cazuri în care elevii s-au retras până la o decizie a instanţei pe fond.