Doi bihoreni urmează cursurile Facultăţii de Marină Militară
Anul trecut, Ciprian şi Iancu Vilciuc din satul Duşeşti, comuna Ceica, au absolvit liceul militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia. Visul celor doi fraţi gemeni a fost acela de a urma cursurile unei instituţii de învăţământ superior la aviaţie, însă, din lipsă de locuri, atenţia acestora s-a îndreptat spre marină. În prezent, sunt studenţi ai Facultăţii de Marină din Constanţa.
În urmă cu patru ani, Ciprian şi Iancu au fost recrutaţi de către Biroul de informare-recrutare de pe strada Matei Basarab nr. 2 din Oradea. Au urmat Liceul Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia, pe care l-au absolvit cu rezultate foarte bune. "Biroul de Informare-Recrutare Bihor este o structură subordonată Direcţiei Management Resurse, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi are misiunea de a promova profesia militară în societatea civilă şi de a recruta candidaţi pentru instituţiile militare de învăţământ. Prin intermediul nostru, persoanele interesate de instituţiile militare de învăţământ, de condiţiile de admitere din sistemul militar, de evoluţia în carieră a celor care devin militari profesionişti, de armată, în general, pot să îşi formeze o imagine clară a ceea ce înseamnă de fapt cariera militară", ne-a declarat Mihai Cozmiuc, şeful Biroului de Informare-Recrutare Bihor. În prezent, aceştia sunt studenţi la Facultatea de Marină din Constanţa. Iancu şi Ciprian au fost admişi în primele cinci locuri la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, Facultatea de Marină Militară (Iancu pe locul I şi Ciprian pe locul IV) . Din Transilvania doar patru tineri urmează cursurile acestei instituţii de învăţământ superior, judeţul nostru fiind reprezentat de cei doi fraţi gemeni. Cu toate că programul este foarte strict, studenţii spun că s-au adaptat uşor, pentru că activiăţile pe care le desfăşoară în cadrul facultăţii sunt asemănătoare cu cele pe care le-au avut în timpul liceului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.