Sub egida Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor, în 24 septembrie, la Oradea, va avea loc o nouă ediţie a celui mai important eveniment canin al anului din România - "Dog Show Oradea". Organizat de SOS Dogs, festivalul canin va reuni sute de iubitori de câini, însoţiţi de exemplare cu pedigree, alături de câini comunitari. Evenimentul va avea loc la sediul Adăpostului SOS Dogs Oradea, str. Hora Coriolan nr. 6. Oaspeţii din România, Ungaria şi din mai multe ţări ale lumii se vor bucura de programul festivalului, care va cuprinde foarte multe concursuri cu premii pentru copii şi căţei. Carol Lazăr, directorul Asociaţiei SOS Dogs (www.sosdogs.ro), e de părere că "un câine este pentru toată viaţa şi nu doar pentru Crăciun, iar prin acest festival ne propunem să promovăm dragostea de animale şi adopţiile câinilor fără stăpân". Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (www.fnpa.ro), care reuneşte mai multe asociaţii din Bucureşti şi din alte oraşe, îşi propune, cu prioritate, rezolvarea problemei câinilor comunitari din Bucureşti şi din ţară prin metoda "Sterilizare şi returnare". Această metodă reprezintă o manieră alternativă de abordare a problemei câinilor comunitari, respectând principiile etice şi normele privind protecţia animalelor, precum şi standardele internaţionale în domeniu. Prin această metodă, câinii comunitari sunt sterilizaţi (castraţi) şi apoi returnaţi (redaţi) comunităţii. Metoda a fost aplicată deja cu succes în partea europeană a oraşului Istanbul (Turcia) şi, de curând, în Oradea, urmând a fi propusă spre aplicare primarilor şi prefecţilor din toată ţara.