Universitatea din Oradea vrea să ajute doctoranzii și cercetătorii să își deschidă afaceri prin intermediul unui proiect intitulat SmartDoc. Acesta are un buget generos, nu mai puțin de 6 milioane de lei și se va întinde pe parcursul a doi ani universitari.

80 de doctoranzi şi 35 de cercetători de la programe postdoctorale vor fi selectaţi pentru a face parte din programul SmartDoc, un program care își propune creşterea numărului absolvenţilor de doctorat şi postdoctorat ai Universităţii din Oradea care îşi găsesc un loc de muncă sau iniţiază propria afacere, cu prioritate în sectoarele economice cu potenţial competitiv identificate conform Strategiei Naționale de Competitivitate (SNC) şi domeniile de specializare inteligentă conform Strategiei Naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (SNCDI), urmare a accesului la programe de înaltă calitate, cu aplicaţii directe în economie, dezvoltate în parteneriat cu  mediul de afaceri. Conferința de prezentare a proiectului a avut loc ieri, în Aula Magna a Universității din Oradea, în prezența rectorului Constantin Bungău, a șefului AJOFM, Bekesi Csaba, a directorului Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat al Universității – Radu Țarcă, a decanului Facultății de Științe Economice - Alina Bădulescu și a asistentului manager proiect – Anca Dodescu.

„Proiectul are un buget generos, nu mai puțin de 6 milioane de lei și se va întinde pe parcursul a doi ani universitari. Vă urez succes și spor la activități”, a spus, printre altele, rectorul Constantin Bungău. Șeful AJOFM a spus că rolul instituției pe care o reprezintă, parteneră în proiect, este acela de a asigura o inserție de calitate a absolvenților universității pe piața muncii.

„Oferim burse pentru 80 de doctoranzi şi 35 de cercetători de la programe postdoctorale care vor să-și dezvolte propria afacere. Proiectul are mai multe activități, planificare și monitorizare, informare și publicitate, formarea competențelor antreprenoriale, practică la agenți economici etc.”, a spus, printre altele, Radu Țarcă.   

Proiectul SmartDoct – Programe de înaltă calitate pentru doctoranzii și cercetătorii postdoctorat ai Universității din Oradea pentru creșterea relevanței cercetării și inovării în contextul economiei regionale este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.